Pompierii ISU, alături de enoriași în campania de prevenire a accidentelor casnice (Foto)

Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar cei responsabili de soarta lui nu trebuie să uite acest lucru.

Acesta este principalul mesaj transmis astăzi de către pompieri, credincioșilor prezenți la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani.

Pe timpul acțiunii de informare și educare preventivă desfășurată în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, au fost prezentate cele mai frecvente cauze pentru care copiii mici ajung la spital, măsurile de prevenire a accidentelor casnice, dar și modul de acordare a primului ajutor în astfel de situații.

 

La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și Autorității Teritoriale de Ordine Publice Botoșani, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de cămin sigur a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, organizatorii s-au bucurat de sprijinul Protopopiatului Botoșani și a Parohiei "Sf. Ioan Botezătorul", activitatea fiind derulată în baza protocolului de colaborare între ISU Botoșani și Arhiepiscopia Iașilor.

Pompierii ISU au făcut o listă cu 10 sfaturi de care adulții ar trebui să țină cont:

”1. Atunci când gătiți, nu lăsați copilul aproape de aragaz sau de locul în care ați pus recipiente cu lichid fierbinte!

2. Chibriturile, brichetele, cuțitele și alte obiecte asemănătoare nu trebuie lăsate la îndemâna acestora.

3. Aparatele electrocasnice trebuie depozitate în locuri inaccesibile celor mici.

 4. Strângeți de pe mobilă obiectele care pot cădea peste copil sau se pot sparge!

5. Asigurați ferestrele, ușile, pentru a nu permite accesul copilului, nesupravegheat, la scări sau balcon!

 6. Îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea ferestrelor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră, să vadă ce este afară.

7. Nu îi lăsați singuri atunci când aveți geamul deschis!

 8. Mascați colțurile ascuțite ale mobilei, astfel încât cei mici să nu se lovească!

 9. Ascundeți firele electrice sau cablurile în spatele mobilei deoarece copilul poate să tragă de ele și să răstoarne obiectele!

10 Nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu! Folosiți accesorii de protecție a prizelor!”, ne sfătuiesc reprezentanții ISU.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Locuri disponibile pentru tinerii care vor să studieze acasă, la Botoșani: Ce oferă Universitatea ”A.I. Cuza” din Iași!

astăzi, 10:15

Primăria Municipiului Botoșani îi încurajează pe tinerii botoșăneni să descopere oportunitățile de studiu universitar disponibile chiar în orașul nostru și să facă următ...

Cum a primit Penny amendă de 50.000 de lei pentru 35 de bani! Cum explică ANPC și reacția lanțului Penny!

astăzi, 09:52

Sancțiunea a fost aplicată în urma unui control de rutină efectuat de inspectorii ANPC într-unul dintre magazinele lanțului de supermarketuri. Cazul a stârnit controverse &ici...

Un film tandru, dar răvășitor: ”Umbra tatălui meu”, la Cinema Unirea Botoșani – FOTO, VIDEO

astăzi, 09:16

Un film tandru, dar răvășitor, despre familie, memorie și fragilitatea legăturilor dintre părinți și copii, pe fundalul unei societăți marcate de incertitudine și tensiuni politice. Prin pr...