Pompierii botoșăneni și-au deschis porțile pentru elevi în cadrul programului „Școala Altfel”! (Foto)

Porțile Detașamentului de Pompieri Botoșani au fost larg deschise, astăzi, pentru zeci de copii care au dorit să afle mai multe despre misiunile pompierilor și despre modul în care aceștia intervin pentru salvarea vieții.

Activitatea a fost organizată în cadrul programului național “Școala Altfel”, meseria de pompier fiind una dintre cele mai admirate de cei mici. La eveniment au participat peste 200 de copii de la Școala Gimnazială nr. 11 din municipiul Botoșani.

Cei mici au fost întâmpinați de pompierii botoșăneni, care le-au prezentat autospecialele de intervenție folosite pentru stingerea incendiilor, descarcerare, acordarea primului ajutor și intervențiile pirotehnice. Copiii au putut urca în autospeciale și au aflat cum sunt protejați pompierii pe timpul misiunilor, cu ajutorul aparatelor de respirat cu aer comprimat și al echipamentului de protecție.

Pirotehnicienii le-au prezentat elemente de muniție rămase neexplodate din timpul celor două războaie mondiale și au explicat cum intervin în astfel de situații, folosind autospeciala pirotehnică și echipamentele specifice.

De asemenea, alpiniștii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani le-au vorbit copiilor despre complexitatea misiunilor de salvare de la înălțime sau din spații înguste, stârnind curiozitatea celor care visează să devină, la rândul lor, pompieri.

Specialiștii din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Inspecției de Prevenire au discutat cu elevii despre cum trebuie să se comporte în situații de urgență, oferindu-le sfaturi utile pentru a preveni incendii, inundații sau alte evenimente periculoase.

În cadrul întâlnirii, pompierii le-au explicat celor mici pașii pe care trebuie să-i urmeze în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:

·        anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți;

·        ieșiți din clădire sub supravegherea și îndrumarea cadrelor didactice;

·        nu vă întoarceți după obiecte personale;

·        așteptați intervenția pompierilor.

Prin această activitate, salvatorii botoșăneni și-au propus să îi familiarizeze pe copii cu specificul profesiei lor, dar și să le transmită mesaje preventive, care să-i ajute să fie mereu în siguranță.










 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Voluntari - FC Botoșani 2-2. Spectacol total! Markovic a ratat singur cu portarul la ultima fază

Friday, 17 July 2026

Meciul dintre FC Voluntari și FC Botoșani s-a disputat, vineri seară, de la ora 18:30. FC Voluntari a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc după doar un sezon petrecut în Li...

La plecarea unui stareț: ”Părintele Serafim era chipul blândeții, al răbdării și al statorniciei”

Friday, 17 July 2026

„Lupta cea bună m-am luptat, alergarea am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății…” (II Timotei 4, 7-8). Există clipe în care timp...

In Memoriam: Un botoșănean pe frontul de la Odessa

Friday, 17 July 2026

Locotenentul (rtr.) Baciu Dumitru Gheorghe s-a născut în municipiul Botoșani, într-o familie de țărani harnici și credincioși, fiind unul dintre cei șase copii ai soților Dumitru ...