Pompieri botoșăneni implicați în stingerea incendiilor din Grecia

Patru pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani au plecat în misiune în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație și pădure. Cei patru fac parte din modul de intervenţie reprezentat de salvatorii delegaţi din mai multe judeţe ale ţării.

Plutonier adjutant Alin Constantin Cîmpeanu și plutonier adjutant Olivian Adi Broscăuțau își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani din anul 2006. Plutonier adjutant șef Cristian Luncașu și  sergent major Răzvan Alexandru Teodorescu sunt de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi. Primul are o vechime de peste 17 ani, iar al doilea este absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”, promoția 2020.

 

Premierul României, domnul Marcel Ciolacu, a convocat, în data de 02.08.2023, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru a aproba prelungirea misiunii modulului de intervenție specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Elenă.

Astfel, în cursul zilei de astăzi au plecat spre Grecia încă 90 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență. Deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naționale, iar durata misiunii este de 15 zile.

Cei 90 de pompieri îi vor înlocui pe colegii aflați în Grecia, colegi care se vor întoarce astăzi în țară, pe cale aeriană, cu aceleași aeronave ale Ministerului Apărării Naționale.

Tehnica de intervenție încadrată de noul modul va fi cea dislocată deja pe teritoriul elen și constă în 7 autospeciale de stingere incendii de pădure, 4 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l, 1 autospecială pentru intervenție rapidă cu capacitatea de 600 l și alte 3 vehicule pentru transport personal.

Hotărârea a fost aprobată de CNSU având în vedere monitorizarea atentă a situației generate de incendiile de vegetație din Republica Elenă și solicitarea de asistență internațională a autorităților din Grecia prin Mecanismul European de Protecție Civilă, precum și cu informarea prealabilă a președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis.

Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene, sens în care Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...