Poliţistul din Botoșani prins şofând fără permis a ajuns la mâna judecătorilor!
Stiri Botosani Sunday, 13 December 2015 ActualitateAstfel, pe rolul Judecătoriei Botoşani a fost înregistrat dosarul având ca obiect "sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei".
Potrivit legii, "după încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală. În situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat. Procurorul înaintează instanţei numai actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Urmează însă ca judecătorii să decidă dacă poliţistul poate beneficia de clemenţă, primul termen al procesului fiind programat la finalul lunii ianuarie a anului viitor.
Fostul șef de post din comuna Gorbănești, județul Botoșani, a reușit timp de șapte ani să conducă mașina instituției fără a da de bănuit că nu posedă permis de conducere. Florin Istina a găsit o metodă inedită pentru a deveni șofer. Acesta s-a folosit de o copie xerox după permisul de conducere al soţiei, pe care a inserat fotografia şi datele sale personale, precum şi seria şi perioada de valabilitate al unui alt permis valabil, aparţinând unei rude.
Imediat, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie l-a destituit din funcţia de conducere a Postului Gorbăneşti, fiind pus la dispoziţie. Din 2 decembrie, Istina a fost transferat la Postul de Poliţie Vorniceni.
Citeşte şi:
Incredibil! Un șef de post din județul Botoșani a condus mașina Poliției, ani la rând, fără a avea permis!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!
La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...
ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în comuna Mihai Eminescu!
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Mihai Emine...
Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO
Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.50 secunde