Poliţiştii vor primi restanţele la norma de hrană la începutul lunii iulie

Angajatii MAI vor primi restanţele la norma de hrană în prima jumătate a lunii iulie, cel mai târziu în ziua salariului, conducerea MAI solicitând Ministerului Finanţelor şi acordarea normei pentru echipamente.

Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au declarat pentru Mediafax, marţi seară, după întâlnirea cu sindicaliştii, că poliţiştii vor primi restanţele la norma de hrană, cel mai probabil, înainte de 15 iulie, aşa cum promisese ministrul Traian Igaş.

De asemenea, conducerea MAI a solicitat Ministerului Finanţelor să aprobe plata normei pentru echipamente poliţiştilor.

În cadrul discuţiei cu reprezentanţii sindicatelor din poliţie, s-au dezbătut şi propunerile acestora pentru a evita disponibilizarea a aproximativ 10.000 de angajaţi.

În ceea ce priveşte disponibilizarea unor cadre, Pavel Abraham, şeful departamentului juridic al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă (SCMD) a spus că este necesară o reevaluare a situaţiei operative, pentru a nu ajunge în situaţia în care numărul celor daţi afară să afecteze activitatea unităţilor teritoriale.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!

astăzi, 17:05

O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....

Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!

astăzi, 15:15

Botoșani,  Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...