În cadrul conferinței de presă, desfășurată astăzi la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, comisar șef de poliție Daniela Gheorghiescu, șefa Biroului de Siguranță Școlară a precizat că în primele 9 luni ale anului 2023 nu au fost înregistrate sesizări cu privire la eventuale infracțiuni săvârșite în incinta sau în proximitatea unităților de învățământ referitor la fapte de trafic şi consum ilicit de droguri.
Cu toate acestea, în vederea prevenirii și combaterii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, polițiștii au inițiat și implementat, în cooperare cu Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani, Direcția de Sănătate Publică Botoşani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, campania locală intitulată ”Fumurile NU-ȚI DAU valoare!”.
La activitățile desfășurate în unitățile de învățământ liceal din județ, organizate în acest sens, au participat peste 1.200 de elevi.
”Activitatea de prevenire a delincvenței și respectiv a victimizării minorilor a presupus, de asemenea, inițierea pe parcursul acestui an a numeroase acțiuni de instruire privind consecințele juridice pe care le pot avea asupra acestora comiterea de fapte ilegale, precum și riscurile privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a declarat comisar șef de poliție Daniela Gheorghiescu, șefa Biroului de Siguranță Școlară.
Potrivit sursei citate, segmentul de prevenire a actelor de violență în școli și în general a oricăror fapte antisociale nu a constituit o prioritate doar la nivelul structurii de specialitate a IPJ Botoșani, ci și la nivelul celorlalte structuri ale inspectoratului.