Poliţiştii protestează marţi la Palatul Parlamentului

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) organizează marţi, 10 mai 2011 un miting de protest la Palatul Parlamentului, de la ora 9.30. La protest participă angajaţi ai M.A.I. dar şi membri de familie ai acestora.

"Scopul protestului este sensibilizarea parlamentarilor pentru a da un vot negativ Proiectului de Lege privind încadrarea M.A.I. în bugetul alocat. Actul normativ, care este planificat marţi, 10 mai, pentru votul final, urmează să reglementeze o disponibilizare masivă a personalului din M.A.I. precum şi anularea mai multor drepturi cuvenite, prin lege, celor disponibilizaţi", reiese dintr-un comunicat al SNPPC, conform RTV.

Potrivit aceluiaşi comunicat, SNPPC este împotriva Proiectului de Lege iniţiat de către M.A.I., atât din cauza consecinţelor sale periculoase pentru ordinea publică cât şi din punct de vedere etic-social.

"Reprezentantul M.A.I. a dezinformat Comisiile parlamentare asupra numărului real de poliţişti care funcţionează în România şi a conexat fals diverse informaţii europene, doar pentru a susţine iniţiativa legislativă a ministerului. SNPPC a demascat dublul standard al evaluărilor M.A.I. şi l-a prezentat deputaţilor, împreună cu alte contraargumente", se mai arată în comunicat.

În plus, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor susţine că prin reducerea considerabilă a numărului real de poliţişti va pune în pericol calitatea ordinii publice în România şi va afecta procesul de aderare la spaţiul Schengen.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...