Polițiștii au luat la verificat fast-food-urile și ”meniul zilei”, amenzi de 50.000 de lei în câteva ore

Nu mai puțin de 60 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, valoarea acestora ajungând la 50.000 de lei.

Polițiștii din Hlipiceni, împreună cu cei ai Poliției Orașului Ștefănești, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și sprijinul reprezentanților Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, Direcției de Sănătatea Publică, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Protecția Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și pentru verificarea modului de respectare a normelor sanitar-veterinare.

 

Activitățile au vizat unitățile economice în care se servește hrană de tip fast-food și meniul zilei.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 88 de persoane, au fost controlate 60 de autovehicule și au fost verificate 6 unități economice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

Dintre acestea, 3 sancțiuni în valoare de 12.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare privind alimentele, 3 sancțiuni în valoare de 13.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice, iar 3 sancțiuni, în valoare de 10.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza bunurilor.

De asemenea, au fost confiscați 800 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...