Poliția orașului Ștefănești, în continuare fără șef. Ce a anunțat Inspectoratul Județean

Poliția orașului Ștefănești rămâne în continuare fără șef de post, după ce Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a anulat concursul pentru ocuparea acestei funcții.

Ca urmare a unor suspiciuni de fraudare a concursurilor organizate în cadrul Inspectoratului General de Poliție (IGPR), relevate în spațiul public, ministrul de Interne, Marcel Vela, a blocat desfășurarea acestora, pentru efectuarea verificărilor impuse.

„Având în vedere adresa Direcției Generale Management Resurse Umane din M.A.I. nr. 269088/S3 din 25.11.2019 prin care ne comunică faptul că, ministrul afacerilor interne a aprobat și a dispus suspendarea tuturor concursurilor aflate în desfășurare pentru ocuparea posturilor de conducere vacante”, se arată într-un anunț al IPJ Botoșani.

Concursul pentru funcția de șef al Poliției orașului Ștefănești trebuia să aibă loc pe data de 17 decembrie, fiind un al doilea demers pentru alocarea acestei funcții, după ce, în urmă cu o lună, la concurs s-a prezentat un singur polițist, declarat „respins”, întrucât acesta nu obținuse minimum nota 7, în conformitate cu normele în vigoare.

 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...