Poliţia botoşăneană are 50 de lucrători în plus! Agenţii angajaţi din sursă externă au depus jurământul! FOTO- VIDEO

50 de agenţi de poliţie, încadraţi din sursă externă în urma ultimului concurs organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române au depus luni jurământul de credinţă, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României. Apoi, cei 50 de poliţişti, alături de rudele şi prietenii care au venit să-i susţină în acest demers, au ascultat mesajul şefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu, citit de către adjunctul şefului IJP, comisarul şef Viorel Şerbănoiu.

"În această zi atât de importantă, încărcată de emoţie şi solemnitate, a depunerii jurământului de credinţă, vă felicit şi vă urez mult succes în continuare. Angajamentul pe care l-aţi făcut astăzi este primul pas spre asumarea răspunderii în numele societăţii pentru a-i apăra valorile materiale şi spirituale. Poliţiştii sunt cei mai importanţi purtători de imagine ai instituţiei. În funcţie de atitudinea, corectitudinea şi ţinuta dumneavoastră, cetăţenii îşi conturează percepţia faţă de Poliţia Română. Iată de ce vă cer tuturor, ca printr-o pregătire riguroasă şi continuă, să deveniţi vectori ai profesionalizării, astfel încât Poliţia Română să continue să fie o poliţie puternică, respectată, un partener de încredere. Nu va fi uşor, nu va fi lipsit de riscuri, însă dacă v-aţi ales din convingere această profesie, veţi simţi cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un om, aceea de a fi util semenilor săi, de a fi nu doar respectat ci şi iubit de cei în slujba cărora se află. Doar prin profesionalism şi onestitate, prin fermitate, bunăvoinţă şi promptitudine veţi câştiga prestigiul şi aprecierea comunităţii. Valoarea de exemplu a fiecărui poliţist trebuie dublată cu atitudine morală, recunoscută şi apreciată de semeni, încrederea în Poliţia Română constituind un obiectiv important. În încheiere, permiteţi-mi să vă felicit încă o dată cu ocazia depunerii jurământului de credinţă. Aşa să ne ajute Dumnezeu", se arată în mesajul transmis de şeful Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu.

Şeful Compartimentului Resurse Umane din cadrul IJP Botoşani, comisarul şef de poliţie Adrian Bucătaru, a detaliat măsurile luate până acum în vederea integrării noilor agenţi în structura de poliţie.

"Începând cu 1 iulie 2016, au fost emise acte administrative de numire în funcţie şi de acordare a gradului profesional pentru noii noştri colegi, cu stabilirea unei perioade de probă de şase luni. În intervalul 1-8 iulie, am desfăşurat activităţi specifice de resurse umane, s-au efectuat demersuri în vederea asigurării echipamentului necesar, pentru obţinerea autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate, organizarea de instruiri în domeniul securităţii în muncă, în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, în domeniul de etică şi deontologie poliţienească şi prevenirea corupţiei, întocmirea fişelor posturilor. Astăzi, poliţiştii nou încadraţi vor depune jurământul de credinţă în faţa şefului unităţii şi în prezenţa a doi poliţişti- adjunctul şefului IJP, comisarul şef Viorel Şerbănoiu, a subsemnatului şi a împuternicitului la comanda serviciului de ordine publică, comisar şef Costică Mândru. În perioada 25 iulie- 21octombrie, agenţii de poliţie vor participa la cursul de iniţiere în carieră ce se va desfăşura la instituţiile de învăţământ ale Poliţiei Române", a declarat şeful de la Resurse Umane.

Cel mai emoţionant moment a fost cel în care fiecare poliţist şi-a spus numele şi gradul profesional şi apoi toţi, într-un glas au jurat credinţă statului român şi cetăţenilor săi:

"Eu, agent de poliţie.... jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu răspundere şi bună credinţă îndatoririle ce-mi revin potrivit funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"

Fiecare din cei 50 de agenţi de poliţie au primit apoi documentul cu jurământul depus, la primirea căruia au semnat, asumându-şi astfel răspunderea. După perioada de instruire, poliţiştii vor fi arondaţi câte unui coleg cu experienţă, care îi va iniţia în ceea ce priveşte munca de teren, urmând apoi să-şi ocupe posturile câştigate în urma concursului.

La ceremonie a participat şi prim- procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stăncescu.
 







 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ați primit mesaj că aveți un colet pe care nu l-ați comandat? Ce este „brushing", escrocheria care ia avânt şi în România!

Tuesday, 6 January 2026

Escrocheriile de tip "brushing", prin care un vânzător fals trimite un colet la adresa unei persoane alese la întâmplare, cu scopul de a umfla în mod fraudulos ratingul produsului pe platformele ...

Alocațiile pentru copii rămân înghețate și în 2026. Părinții nu vor primi sume mai mari nici în acest an

Tuesday, 6 January 2026

Anul 2026 începe cu vești nefavorabile pentru milioane de familii din România. Alocațiile de stat pentru copii nu vor fi majorate nici în acest an, după ce Guvernul a decis menținerea îngheț...

Valeriu Iftime e convins: „E cel mai bun antrenor român în activitate!”

Tuesday, 6 January 2026

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, susține că are în curte, în momentul de față, cel mai valoros tehnician român. Entuziasmul omului de afaceri vine pe fo...