PNL și PSD s-au înțeles, în sfârșit, în ceea ce privește viceprimarul! Vezi ce atribuții va avea Cătălina Lupașcu

Primarul Ovidiu Portariuc și Viorel Iliuță, președintele organizației municipale a PNL, s-au întâlnit, luni, din nou și au purtat negocieri pe marginea numirii unui nou viceprimar la Primăria Botoșani.

După nici zece minute de discuții, Iliuță a ieșit din biroul primarului și a spus că s-a ajuns la o înțelegere.

Rămâne de văzut dacă proiectul de hotărâre privind numirea Cătălinei Lupașcu ca viceprimar va fi pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de săptămâna aceasta sau va fi luna viitoare.

“Atribuțiile de serviciu sunt mai multe decât cele legate de cultură. Va avea și atribuții pe partea de urbanism, patrimoniu, cadastru, Legea 10, monumente de arhitectură, fondul locativ. Noi astăzi avem o întâlnire cu Biroul Politic, la ora 18.00, şi o să discutăm şi subiectele de pe ordinea de zi a şedinţei de joi şi, în acelaşi timp, vom da şi un răspun final, dacă va fi şedinţa viitoare sau luna viitoare", a spus Viorel Iliuță.

"A fost o discuție la obiect. Am ajuns la o înțelegere. Eu tot timpul am avut disponibilitate și deschidere și de o lună de zile spun că aștept propunerea PNL. Astăzi s-a decis lista de atribuții. Din partea mea cred că a fost o mână întinsă către PNL și către liberali în primul rând, pentru că am fost alături în campanie și eu nu uit lucru acesta", a spus și primarul Ovidiu Portariuc.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

Sunday, 27 September 2026

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

Sunday, 27 September 2026

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

Sunday, 27 September 2026

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...