PNL îi răspunde Doinei Federovici: "Îi sugerăm doamnei senator să își fundamenteze aparițiile publice pe argumente solide și nu pe minciuni ambalate frumos"

Constatăm cu stupoare că drumul național 28 B Târgu Frumos - Botoșani reprezintă ultimul tren pe care PSD speră să-l mai prindă în perspectiva alegerilor din 2016, altfel nu ne putem explica ieșirile publice insistente ale senatorului PSD Doina Federovici din ultimele zile și mai nou a primarului Portariuc ce și-a delegat atribuțiile de serviciu, însă este primul la declarații politice.
 
PSD persistă în manipularea opiniei publice, iar exemplul cel mai elocvent este acela că tocmai președintele Comisiei de Buget Finanțe din cadrul Parlamentului, deputatul PSD Ștefan Viorel a cerut imperios, la presiunea colegilor săi de partid, retragerea de către domnul deputat PNL de Iași, Anton Doboș, a amendamentului parlamentarilor PNL, desi acesta a susținut în plenul ședinței necesitatea finantarii drumului national 28 B Targu Frumos.

În aceste condiții,  îi sugerăm doamnei senator să își fundamenteze aparițiile publice pe argumente solide și nu pe minciuni ambalate frumos pentru a da bine în fața botoșănenilor, încercând să câștige capital de imagine pe marginea unui proiect pentru care a avut șansa timp de trei ani de zile de a-l promova și a obține finanțare, avându-l drept premier chiar pe colegul ei, Victor Ponta.

Totodată, stimați colegi PSD, vă reamintim că în acest moment, dumneavoastră dețineți majoritatea alături de UNPR atât în comisiile de specialitate cât și în Parlament, așadar lăsați demagogia deoparte și faceți ceva pentru județul acesta!
Considerăm că toate atacurile din ultima vreme reprezintă doar propagandă electorală în ideea de a decredibiliza reprezentanții PNL în Parlamentul României.

Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...