Plimbare terminată la spital pentru doi tineri dorohoieni

Doi puşti din Dorohoi au pornit la drum, dar au ajuns în spital după ce unul dintre ei, aflat la ghidonul mopedului, i-a pierdut controlul.

S-a întâmplat duminică dimineaţă, când L. R. de 17 ani, din municipiul Dorohoi, conducea un motociclu pe prin localitatea Dealu Mare. La un sector de drum în curbă, băiatul a pierdut controlul asupra direcției de mers, cel mai probabil din cauza vitezei, astfel că mopedul a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat.

Odată cu vehicululul, s-au răsturnat şi ocupanţii lor: conducătorul şi pasagerul său, de asemenea un adolescent de 17 ani. Ambii au fost răniţi uşor, fiind transportați la Spitalul Municipal Dorohoi. Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Este însă cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...