Pistol şi cartuşe descoperite de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu inspectorii vamali au depistat un cetăţean din R. Moldova, care avea asupra sa un pistol şi 12 cartuşe, tip capsă fără a deţine permis de armă şi nici autorizaţie de introducere respectiv, de tranzitare pe teritoriul României a pistolului cu muniţia aferentă.

La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat,  cetăţeanul din  R. Moldova, Vadim M., în vârstă de 29 ani, care conducea un autoturism marca Chevrolet, înmatriculat în R. Moldova.
        
În urma verificărilor specifice efectuate, echipa de control a constatat că persona în cauză deţine un pistol marca Ekol şi un număr de 12 cartuşe, tip capsă, pentru care nu deţine permis de armă şi nici autorizaţie de introducere respectiv, de tranzitare pe teritoriul României.
 
Pe numele cetăţeanului moldovean, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
 
Conform prevederilor legale pistolul şi cartuşele au fost ridicate urmând a fi predate  lucrătorilor din cadrul la I.P.J. Botoşani- Serviciul Arme şi Muniţii. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...