Piaţa agroalimentară de la Mall, la un pas de ÎNCHIDERE! "Nu mai este sustenabillă"

Inaugurată cu mult fast în luna decembrie 2013, Piaţa agroalimentară de la Uvertura Mall, deschisă de Consiliul Judeţean, este la un pas de a se închide.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, a precizat că în perioada imediat următoare se va face o analiză foarte serioasă urmând a se decide dacă va mai fi păstrat deschis acest obiectiv sau va intra în conservare.

“La ora actuală şi din informaţiile pe care le am piaţa nu mai este sustenabilă. Va fi o decizie, analizăm în perioada imediat următoare dacă continuăm sau mai bine conservăm investiţia de acolo decât să înregistrăm pierderi. Acolo va trebui o analiză foarte serioasă. Prioritatea noastră este să nu înegistrăm pierderi. Este o investiţie care în mare măsură se poate conserva, tarabele putând fi amplasate oriunde. Până acum chiria a acoperit costurile", a menţionat Gheorghe Sorescu.

Investiţia de la piaţa agroalimentară s-a ridicat la 250.000 de lei, aceasta fiind administrată de societatea Parc Industrial, care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean.

Spaţiul în care funcţionează a fost închiriat de la Uvertura Mall pentru o perioadă de zece ani. Chiria lunară plătită este de 2.000 de euro.

În repetate rânduri, şi unii consilieri judeţeni au spus că înființarea de către Consiliul Județean a pieței agroalimentare de la subsolul Uvertura Mall s-a dovedit a fi o alegere greșită, dat fiind că numărul clienţilor este unul foarte redus.

La această dată, jumătate dintre spaţiile destinate comercianţilor sunt goale.

 

Spune-ne opinia ta