Peste 300 de kg de preparate din carne, găsite într-un microbuz condus de un ucrainean, la Vorniceni! (Foto)

Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, condus de un bărbat, cetățean ucrainean, cantitatea totală de 350 de kilograme de preparate din carne.

În data de 4 mai a.c., în jurul orei 22:00, un echipaj al poliției de frontieră, aflat în exercitarea unei misiuni de supraveghere și control, a oprit în localitatea Vorniceni, un microbuz, înmatriculat în Ucraina, condus de un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 44 de ani.

Polițiștii de frontieră au efectuat un control asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 350 de kilograme de preparate din carne.

Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de alimente a fost predată unei echipe a Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoșani, în vederea distrugerii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 27 octombrie 2026: Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; Sf. Mc. Nestor

astăzi, 07:00

Acest Cuvios Părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba &i...

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...