Peste 2.800 de medici vor să lucreze în străinătate.Vezi situatia de la Botoşani

Peste 2.800 de medici au cerut în 2011 certificate profesionale pentru a putea pleca să lucreze în străinătate, primele trei ţări alese de aceştia fiind Germania, Marea Britanie şi Franţa, potrivit Colegiului Medicilor din România.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR) arată, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, că în 2011 au solicitat certificate profesionale curente colegiilor medicilor din întreaga ţară pentru a putea pleca să lucreze în străinătate 2.841 de medici. Dintre aceştia, 835 au ales să lucreze ca medici în Gerrmania, 611 în Marea Britanie şi 560 în Franţa.

În privinţa specializărilor, 843 de medici care au solicitat certificate profesionale sunt de la medicina de familie - medicină generală, iar 155 sunt din domeniul chirurgie generală.

Cei mai mulţi medici care au solicitat certificate profesionale pentru a puta lucra în străinătate sunt din Bucureşti, respectiv 733, urmaţi de cei din judeţele Cluj - 427, Timiş - 394, Iaşi - 256, Constanţa - 91, Bihor - 85, Dolj - 85, Mureş - 80, Sibiu - 72 şi Braşov - 69.

De asemenea, în judeţul Alba au cerut certificate profesionale 18 medici, în Argeş - 24, în Arad - 57, în Bacău şi Bistriţa - câte opt, în Braila - 17, în Botoşani - 12, în Buzău - 26, în Călăraşi -doi, în Caraş-Severin şi Covasna - câte cinci, în Dâmboviţa - 13, în Gorj - 16, în Galaţi - 29, în Giurgiu - şase, în Hunedoara - 20, în Harghita - doi, în Ilfov - şapte, în Mehedinţi - 14, în Maramureş - 15, în Neamţ - 21, în Olt - nouă, în Prahova - 41, în Sălaj - doi, în Satu Mare - 28, în Suceava - 26, în Tulcea - trei, în Teleorman - 17, în Vâlcea - 19, în Vrancea - 12 şi în Vaslui - 22.

În 2010, numărul medicilor care au solicitat certificate profesionale pentru a putea pleca să lucreze în străinătate a fost de 2.779, a precizat CMR.

Peste zece mii de medici au plecat din ţară în intervalul 2007-2012, universităţile de medicină "au produs" şapte mii de rezidenţi, deficitul în foarte multe unităţi sanitare fiind tot mai mare, declara recent preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae, la un seminar de specialitate organizat de Ziarul Financiar.

Astărăstoae spunea că în România sunt în total 56.000 de medici, 13.000 sunt rezidenţi, 2.000 sunt pensionari care au rămas în evidenţele CMR, iar restul sunt doctorii cu liberă practică.

El preciza că scăderea numărului de doctori s-a produs din două cauze, respectiv blocarea posturilor şi migraţia medicilor.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 18:08

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...