Peste 17.000 de țigări de contrabandă confiscate în acest weekend, de polițiștii de frontieră botoșăneni

Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit și confiscat în acest weekend, în urma unor acțiuni specifice desfășurate în zona de responsabilitate, peste 17.000 de țigări de contrabandă.

Pe 1 iunie, în jurul orei 13:10, pentru valorificarea unor informații deținute la nivelul Biroului de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, polițiști de frontieră din cadrul biroului au organizat și desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

 

În cadrul acțiunii organizate, pe raza localității de frontieră Trușești, județul Botoșani, au fost opriți pentru legitimare și control doi localnici, în vârstă de 41 de ani, respectiv 51de ani, ce transportau bagaje voluminoase.

În urma controlului efectuat a fost descoperită în bagajele personale ale acestora cantitatea totală de 3.800 țigarete (190 pachete), de proveniență Republica Moldova și Duty Free.

„Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 3.800 de lei şi sancţionarea contravenţională a celor doi cu amendă, în valoare totală de 20.000 de lei”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul S.T.P.F. Botoșani.

În perioada 01 – 05 iunie, în Puntul de Trecere a Frontierei Stânca au fost desfășurate acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în urma cărora, în zona perimetrală a punctului au fost descoperite 13.400 tigarete (670 pachete) de proveniență Republica Moldova și Duty Free, în valoare totală de 13.400 de lei.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...