Peste 100 de șoferi din Botoșani s-au ales cu permisul anulat sau retras din motive medicale! (Video)

În primele șase luni ale anului 2025 au fost reținute 1.804 permise de conducere, cu 78 mai multe față de aceeași perioadă a anului 2024. Dintre acestea, 1621 au fost reținute pentru suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Totodată, 117 șoferi s-au ales cu permisul anulat și opt cu permisul retras din motive medicale.

În ce situații poate fi anulat un permis

Poate fi dispusă anularea permisului de conducere în cazul în care titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie; titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni la regimul rutier; titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă; permisul de conducere a fost obţinut cu încălcarea normelor legale, situaţie constatată de instanţa competentă; permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unor infracțiuni sau pentru săvârşirea unei infracţiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau când titularul permisului de conducere a decedat.

 

Retragerea permisului din motive medicale

Permisul de conducere poate fi retras unei persoane declarate inaptă din punct de vedere medical de către o instituție medicală autorizată. Retragerea se dispune de către serviciul poliției rutiere pe raza căruia își desfășoară activitatea medicul de familie care are în evidență persoana respectivă.

De asemenea, potrivit legislației în vigoare, șeful serviciului poliției rutiere dispune retragerea permisului de conducere şi îl păstrează la sediul unităţii până la încetarea cauzelor pentru care a fost retras.

În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai are domiciliul ori reşedinţa pe raza altui judeţ, şeful serviciului poliţiei rutiere care a dispus măsura tehnico-administrativă trimite permisul de conducere la serviciul poliţiei rutiere din judeţul care îl are în evidenţă, împreună cu un raport de retragere.

Amintim aici faptul că, polițiștii din Botoșani au făcut demersurile necesare pentru retragerea permisului de conducere pe motive medicale femeii din Suceava, care a fost prinsă conducând cu aproximativ 200 km/h în localitate, a fugit de poliție și a intrat cu mașina în șanț.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Proiectul jocurilor de noroc, la VOT în Consiliul Local. Nimic despre cele peste 7.000 de semnături ale cetățenilor!

Thursday, 4 June 2026

La începutul lunii aprilie Primăria Municipiului Botoșani a pus în dezbatere publică proiectul care prevede autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor care desfășoar...

Au picat indemnizațiile pentru membrii CA-ului de la Nova Apaserv, scandal între consilieri la Botoșani! (Video)

Thursday, 28 May 2026

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație din cadrul companiei Nova Apaserv au stârnit scandal în plenul ședinței de Consiliu Județean. Aleșii de la județ au avut de ...

Un nou termen pentru adăpătorile animalelor, după o serie de acuzații. Iftime: „Lucrurile vor fi complicate” (Video)

Thursday, 28 May 2026

La începutul lunii mai, într-o ședință a Consiliului Județean Botoșani au venit acuzații din partea unui consilier județean vizavi de faptul că adăpătorile pentru animale, pentru...

-->