Personalități botoșănene în dialog deschis cu elevii laurieni (fotogalerie)

Pentru a completa teoria pe care elevii o învață pe băncile școlii, o metodă simplă și extrem de eficientă este aceea a dialogului cu specialistul, cu profesionistul care a trecut prin școală, a intrat în viața reală și a demonstrat performanță.

Se nasc astfel discuții extrem de interesante ce pot motiva foarte puternic elevii în cele ce vin. Pentru că Valeriu Iftime a demonstrat că știe să facă performanță în antreprenoriat, pentru că Vlad Plăcintă a adus fericirea în peste 1000 de familii pe care le-a ajutat prin campaniile sale de salvare a vieților tinere, în timp ce numele Gavriliuc vorbește de la sine despre antreprenoriat medical de succes la Botoșani, este evident că liceenii nu au decât de câștigat din întâlnirile cu astfel de personalități. Laurienii profită, de aceea, de orice ocazie pentru a invita astfel de botoșăneni, construind momente inspiraționale ce fac din Aula Magna locul magic în care se creionează visurile și proiectele de viitor.

 

Pe Valeriu Iftime laurienii l-au invitat la momentul sărbătoririi celor 164 de ani. Într-o lecție de antreprenoriat aplicat, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a povestit debutul său în lumea afacerilor și importanța cunoștințelor acumulate în liceu. A discutat cu elevii despre oportunitățile de afaceri oferite de actualul context istoric, însă i-a scăpat și o nuanță de amărăciune legată de F.C. Botoșani.

Doctorul Emanuel Robert Gavriliuc, director medical al clinicii LuxRo, a fost chemat în „Școala altfel” pentru a explica ce înseamnă performanța în medicină. Fost laurian, acesta a explicat detalii mai puțin cunoscute despre facultatea de medicină cu cele 600 de examene ale ei, despre admitere, examene, rezidențiate și specializări. O comparație între sistemele medicale privat, public, românesc și străin a făcut mai clară imaginea asupra realității ce îi așteaptă pe actualii liceeni de la profilurile chimie-biologie ce doresc să urmeze cariere în medicină.

Cristi Danileț și Vlad Plăcintă au adus din experiența lor în aplicarea legii și în antreprenoriatul social. Vlad Plăcintă i-a surprins doar pe cei care nu-l știau, încă, prin simplitatea, veselia și bogăția de idei, stări și speranțe pe care le transmite celorlalți. Cel ce a ajutat peste 1100 de familii, cu cei aproape 20 de milioane de euro strânși prin campaniile asociației „Salvează o inima!”, al cărui președinte este, a intrat în dialog cu elevii și le-a destăinuit din secretele cu care transformă imposibilul în posibil, iar iadul în rai.

Discuții la fel de interesante au fost și cu judecătorul Cristi Danileț, care, chiar dacă nu este botoșănean, a intrat perfect în rolul de invitat al Aulei Magna, fiind un simbol al luptei cu sistemele corupte și un promotor al educației juridice în școli. Cu ajutorul lui, laurienii au întrat virtual în sala de judecată, au aflat și dezbătut cazuri juridice reale și au discutat despre nevoia și importanta legilor. S-a vorbit de drepturi și obligații, părinți și profesori, elevi, online, droguri, legitima apărare și orice altceva i-a interesat pe participanți.

Profesoarele coordonatoare ale unor astfel de activități, Ana Gabriela Tănase, Talida Grunzac, Marinela Axinte și Irina Siminiceanu fiind printre ele, au putut constata, de fiecare dată, cât de utile pot fi astfel de întâlniri și, mai ales, câtă aplicabilitate capătă teoriile și îndemnurile din orele de curs.

Profităm de orice ocazie pentru a deschide porțile Colegiului ”A.T. Laurian” specialiștilor ce pot împărtăși cu noi experiențe profesionale și personale. Este datoria noastră să pregătim noile generații pentru lumea reală ce le așteaptă dincolo de băncile liceului și facultății. Societatea, cu bune și rele, îi va primi pe cei tineri, iar ei vor trebui s-o corecteze, s-o îmbunătățească, să-și construiască, și lor și nouă, o lume mai bună. Toți profesorii implicați sunt de felicitat și trebuie încurajați cât mai mulți să organizeze astfel de dialoguri”, a declarat Ioan Onofrei, directorul colegiului botoșănean.   




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanță pentru sportivii de la PamPhil Center Botoșani! - FOTO

astăzi, 08:00

Sâmbătă, 28 martie 2026, sportivii clubului PamPhil Center Botoșani (antrenați de Sensei Cătălin Pamfil) au participat la Campionatul Național de Karate Interstiluri desfășurat la Miove...

Bovină cumpărată la Botoșani cu 2000 de euro falși, doi bărbați reținuți de polițiști! - VIDEO

astăzi, 07:30

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului...

Exemplu dat de un bunic nepotului său!

astăzi, 07:15

Nepotul merge în vacanța de vară la sat. După o săptămână, îi spune bunicului său: - Bunicule, aici e un aer foarte bun, curat, apă limpede și calmă. Dar fetele de aici su...

-->