Persoanele fizice se pot înscrie de vineri în cea de-a treia etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice

Persoanele fizice se pot înscrie începând de vineri, ora 10:00, în cea de-a treia etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice, în vederea selectării voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Bugetul acestei etape este de 15 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 8 iulie, ora 10:00 – 14 iulie, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.

În cea de-a treia etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, astfel: 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de şapte zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobată pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit, precizează AFM.

 

Spune-ne opinia ta