Permis de conducere „la ofertă”: 350 de euro și dosar penal în Vama Rădăuți-Prut!

Femeia a declarat că a transmis unei persoane datele sale personale și fotografia, primind permisul de conducere contra sumei de 350 de euro.

În data de 02 august a.c., în jurul orei 12:40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța, o femeie cu cetățenie română, în vârstă de 38 de ani.

Aceasta a prezentat polițiștilor de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Grecia, care avea fotografia și datele de identificare ale conducătoarei auto.

 

Având suspiciuni cu privire la faptul că documentul prezentat la control nu ar fi autentic, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au descoperit că permisul de conducere nu prezintă condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Mai mult, persoana aflată la volan nu figurează ca deținătoare de permis de conducere. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

astăzi, 19:30

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

astăzi, 18:19

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

astăzi, 17:20

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...