Percheziţii la persoane suspectate că înşelau prin telefon prin metoda "Accidentul"!

  În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., efectuează percheziţii în judeţele Suceava şi Galaţi, acţiunea având drept scop probarea activităţii infracţionale a unor persoane constituite într-o grupare specializată în înşelăciuni prin telefon.

  La acțiune participă polițiști de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoșani, I.P.J. Suceava, I.P.J. Galaţi, precum şi polițiști ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din I.G.P.R..

Poliţiştii desfăşoară două percheziţii domiciliare, în localitatea Fundul Moldovei, judeţul Suceava şi respectiv în municipiul Galaţi.

Persoanele sunt suspectate că, prezentându-se ca reprezentanţi legali ai rudelor părţilor vătămate, le-ar fi apelat pe acestea pentru a le solicita sume de bani, sub pretextul că rude apropiate au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de organele de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime decedate), iar sumele de bani reprezintă onorarii ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie.

Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...