PERCHEZIȚII la Botoșani într-un dosar de evaziune fiscală!

Polițiștii efectuează, miercuri, 45 de percheziții în București și în 8 județe, printre care și Botoșani, în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 10.000.000 de lei. 27 de persoane urmează a fi conduse la audieri.

La data de 17 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează 45 de percheziții domiciliare în București și în județele Olt, Botoșani, Vâlcea, Mureș, Brașov, Vrancea, Sibiu și Giurgiu.

La actvități participă polițiști din toate județele în care sunt efectuate percheziții.

Perchezițiile sunt efectuate într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin neînregistrarea de venituri și nedeclararea sursei impozabile și nefuncționarea la sediul social declarant.

De asemenea, vor fi puse în executare 27 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.

În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2012 – decembrie 2014, administratorul unei societăți comerciale din județul Brașov ar fi efectuat achiziții interne și intracomunitare de materiale diverse, fără a le înregistra în evidențele contabile.
Astfel, societatea nu ar fi înregistrat venituri provenind din comercializarea mărfurilor, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu 10.160.649 de lei.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...