Pensionarii şi asiguraţii vor avea 50.000 de bilete de tratament în 2013. Doar 15 la suta sunt gratuite

Peste 50.000 de bilete de tratament vor fi repartizate anul acesta pensionarilor şi asiguraţilor, în unităţile Casei Naţionale de Pensii Publice. Această măsură este prevăzută într-un proiect de Hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii. Ca în fiecare an, vor exista şi bilete gratuite.

Din totalul de 50.000 de bilete de tratament, maximum 15 la sută vor fi acordate gratuit persoanelor beneficiare de prevederile unor legi speciale sau cu caracter reparatoriu, dar şi celor care au suferit un accident de muncă sau boli profesionale, conform Digi24.
 
De tratament balnear se pot bucura persoanele care au calitatea de pensionar sau asigurat al sistemului public de pensii, sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale.
 
În timpul unui an, oamenii pot beneficia de un singur bilet de tratament.
 
Distribuirea acestora se va face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin Casele de Pensii din fiecare judeţ.
 
Anul trecut, Guvernul a aprobat cu aproximativ 3.500 de bilete de tratament mai multe decât anul acesta.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean a obținut Locui I la Campionatul Internațional de Pizza 2026! ”Sunt foarte emoționat!” / ”Suntem mândri de tine!”

astăzi, 08:23

Competiția internațională, care s-a desfășurat pe 29 și 30 octombrie la Romexpo, în București, a devenit locul de întâlnire a pasionaților de pizza, unde talentul, tehnica ș...

Calendar Ortodox, 31 octombrie 2025: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sfântul Mucenic Epimah

astăzi, 08:00

Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeiere...

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...