Pensiile speciale ale aleşilor pică la CCR pentru a doua oară!

Curtea Constituţională a decis miercuri că legea pensiilor pentru aleşii locali este neconstituţională, dând astfel câştig de cauză, pentru a doua oară, Guvernului. În sesizarea Executivului se arăta că legea încă nu prevede clar cum ar urma să fie finanţate aceste indemnizaţii speciale, dar şi că aceasta se aplică şi retroactiv, motive pentru care a fost solicitată evaluarea judecătorilor CCR.

Este a doua oară când, la seizarea Guvernului, Curtea Constituţională a României decide că legea pensiilor pentru aleşii locali contravine Legii fundamentale.

Guvernul a sesizat CCR, în data de 27 iunie, privind legea pensiilor speciale ale aleşilor locali, anunţul fiind făcut de prim-ministrul Dacian Cioloş într-un interviu la postul public de radio. "Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituţională (…) pentru că în continuare din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanţate aceste pensii sau indemnizaţii speciale.
 
Ele, aşa cum e prevăzută legea, ar urma să impacteze bugetul de stat pentru că şi bugetele locale, mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat, şi pe de altă parte nu se respectă principiul contributivităţii, legea şi astea ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou Curţii Constituţionale să clarifice dacă aceste elemente care în continuare sunt menţinute în lege sunt constituţionale", a spus premierul, conform Gandul.info.

Şi ministrul muncii, Dragoş Pâslaru, a criticat dur adoptarea legii privind pensiile speciale ale aleşilor locali, despre care a spus că este un act de iresponsabilitate, riscând să ducă la depăşirea deficitul bugetar. "Atrag atenţia din nou că pensiile speciale sunt o cale de a ne depărta de sustenabilitatea unui sistem de pensii. Noi nu vom putea susţine un sistem de pensii articulat în momentul în care apar acordări de pensii speciale pe un principiu noncontributiv''.

În februarie, Guvernul sesizase CCR în legătură cu legea. Judecătorii au spus atunci actul normativ, aşa cum a fost ea adoptat de Parlament în prima versiune, nu îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, instituie o inegalitate de tratament nepermisă în cadrul aleşilor locali şi are o sursă de finanţare incertă.

Parlamentul nu a ţinut cont însă de toate observaţiile CCR.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce i-a oferit un pacient unui medic

astăzi, 07:15

- D-le doctor, va mulţumesc! Atat de bine m-ati operat... asta este pentru dumneavoastra! - Nu, nu trebuie... - Va rog sa-l luati... - Nu, nu e nevoie, ce sa fac cu... - Si eu ce sa fac cu picior...

Calendar ortodox, 30 septembrie: Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani

astăzi, 07:00

Acest sfânt era din Armenia Mare şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a împăratului Constantin cel Mare (306-337). De copil a fost dus în Cezareea Cap...

Revoluția energiei acasă: Cum transformă stocarea în baterii panourile fotovoltaice într-o sursă reală de autonomie

Tuesday, 29 September 2026

Într-un context în care independența energetică a devenit o prioritate economică, simpla montare a panourilor fotovoltaice nu mai reprezintă întreaga soluție. Adevărata optimiz...