PE BUNE: O spanioloaică se proclamă proprietara Soarelui

O femeie din Galicia s-a prezentat la notar pentru a-şi legaliza documentul de proprietate asupra Soarelui, pentru care susţine că va cere o taxă tuturor locuitorilor Pământului. Cu banii astfel obţinuţi, va ajuta Bugetul de Stat şi va eradica foametea.

Pe notar l-a bufnit râsul. Femeia din faţa sa pretindea legalizarea unui act de proprietate. Susţinea, nici mai mult, nici mai puţin, că ea este proprietara Soarelui. A astrului rege. Al centrului sistemului solar. Dar bărbatul s-a abţinut şi a ascultat-o până la capăt.

"Sunt proprietara Soarelui, stea de tip spectral G2, care se află în centrul sistemului solar, situată la o distanţă medie de Pământ de aproximativ 149.600.000 de kilometri...", se specifica în actul adus la legalizat de către femeie, scrie La Voz de Galicia.

Aceasta, pe nume Angeles Duran, trăieşte în localitatea Salvaterra de Mino, în provincia Vigo, din Galicia, în nord-vestul ţării. "Există o convenţie internaţională prin care nicio ţară nu se poate proclama stăpână a planetelor", explică noua "proprietară a Soarelui", adăugând: "Dar nu se specifică nimic în respectiva convenţie despre persoane. Un american s-a proclamat deja şi a înregistrat la notar faptul că este proprietar al tuturor planetelor şi a lunii. Dar nu şi al Soarelui". De acest fapt a "profitat" Angeles Duran, care a văzut oportunitatea clară de a deveni proprietară şi stăpână a astrului rege.

Taxă pe lumina şi energia solară

A făcut-o printr-o metodă foarte potrivită circumstanţelor. "Achiziţionarea respectivei proprietăţi constituie o înţelegere electromagnetică şi radioactivă, neexistând şi necunoscându-se în cinci milioane de ani nici un proprietar până la această dată", spune înscrisul notarial, care o mai declară stăpână "prin uzucapiune, dat fiind că a devenit proprietară a Soarelui cu bunăcredinţă, în mod paşnic şi neîntrerupt în ultimii 31 de ani".

Femeia spune că a avut o întâlnire cu Ministerul Industriei, ai cărui reprezentanţi au fost la fel de şocaţi, pentru a le explica faptul că este proprietara Soareului. Ba chiar a susţinut că ar putea cere taxe întregii lumi pentru că foloseşte energia solară. Că doar de-aia e proprietară. "Dacă se plăteşte pentru râuri, pentru lumina soarelui de ce nu?", spune ea. Că aşa o fi sau nu, susţine că din veniturile astfel încasate, va dona 50% din suma totală Bugetului de Stat, 20% pentru Bugetul de Pensii, 10% pentru Cercetare şi Sănătate şi alţi 10% pentru a eradica foametea în lume. Astfel, i-ar rămâne doar 10% din încasări. Tot ce mai trebuie să facă este să meargă la Registrul Proprietăţii pentru a se înscrie ca proprietară a Soarelui, doar că registrul spaniol nu are competenţă asupra sistemului solar.

Notarul căruia i-a venit să râdă a trebuit să se consulte cu Colegiul Progesional al Notarilor. A făcut-o şi a trebuit să ia act şi să legalizeze documentul femeii. Cel mai curios lucru este că biroul acestuia este în O Porrino, în cartierul cu numele "El Sol" (Soarele).
 

SURSA: adevarul.es

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

astăzi, 18:03

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

astăzi, 16:37

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Doliu în Educație: A plecat spre eternitate o profesoară ”cu nume de floare, un suflet de o bunătate rară”!

astăzi, 15:17

Cu profundă tristețe și durere în suflet, comunitatea profesorilor anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost Violeta Manole, fost profesor de chimie la Scoala Generală nr 1 Săv...