Până la sfârşitul acestei luni, şi vechiul PDL va desemna persoanele care vor face parte din Comitetul Executiv Judeţean al PNL Botoşani.
Lista cu cele zece persoane care vor face parte din structura de conducere a partidului va fi aprobată în cadrul Colegiului Director.
“Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul preşedinte, şi spre deosebire de vechiul PNL, care trebuia să avizeze pe cei 18 în Biroul Politic Judeţean, în fostul PDL propunerile preşedintelui Cătălin Flutur urmează a fi avizate în Colegiul Director Judeţean. Acest organism este ceva mai mare decât avea vechiul PNL, e vorba de o întâlnire cu toţi preşedinţii de organizaţii din judeţ, acesta era Colegiul plus Biroul Permanent Judeţean, deci va fi o întrunire la care vor participa circa 120 de persoane şi va fi convocat pe 20 februarie. Până atunci, dumnealui are timp să se gândeacă la persoanele pe care să le propună pentru a face parte din Comitetul Executiv Judeţean", a precizat Cristian Achiţei.
Potrivit acestuia, trei dintre persoanele care vor face parte din Comitetul Executiv deja se cunosc, fiind vorba de Cătălin Flutur, co-preşedinte PNL, deputatul Cristian Roman şi Florin Bulgaru, fostul secretar general al PDL care devine secretar general adjunct.
Din conducerea PNL fac parte şi 18 membri din vechiul PNL.