Patru plante care combat cancerul
Stiri Botosani Tuesday, 20 August 2013 Actualitate1. Drăgaica
(Galium mollugo)
Drăgaica este o plantă cu flori frumoase şi parfumate, ce se găseşte cel mai adesea în fâneţele de deal şi de munte din România, dar şi din întreaga Europă. Are flori foarte mici, de culoare alb-gălbuie şi înfloreşte din mai până în septembrie, ceea o face utilă în medicina naturistă pe întreaga perioadă a verii. Datorită saponinelor şi unei enzime foarte valoroase, drăgaica este unică. În vechime, oamenii o considerau o floare magică, deoarece infuzia din această plantă uşura naşterea.
Infuziile de drăgaică sunt recomandate în: afecţiuni ale rinichilor, vezicii urinare şi hidropizie (are efect diuretic), ajutând la eliminarea calculilor renali, a nisipului la vezica urinară, dar îşi dovedesc eficacitatea şi în bolile de ficat, anemie, obezitate, stări de isterie, inflamaţii ale uterului etc.
S-a constatat că miraculoasa plantă are un efect foarte bun ca adjuvant în cancerul oral, mamar, uterin şi laringian. Au fost cazuri în care evoluţia cancerului la sân s-a stopat după ce pacientele diagnosticate cu această teribilă maladie au consumat zilnic doi litri de ceai de drăgaică în amestec cu ceai de coada-şoricelului.
Pentru a obţine infuzia-minune aveţi nevoie de: o linguriţă cu vârf cu plantă şi 250 ml de apă clocotită. Se lasă un minut, se strecoară şi se beau trei-patru căni de ceai zilnic.
2. Limba-boului
(Anchusa officinalis)
Este o plantă care, administrată intern, împiedică proliferarea diferitelor forme de cancer, împiedică sclerozarea ţesuturilor şi apariţia uzurii premature a organismului.
Se recoltează un kilogram şi jumătate de plantă întreagă (rădăcină, tulpină, frunze şi flori) şi, cât este proaspătă, se îndepărtează părţile uscate, se spală rădăcinile, apoi se dă prin maşina de tocat.
Peste această cantitate de plantă se adaugă trei litri de vin roşu natural şi două kilograme şi două sute de grame de miere de salcâm, după care întreaga combinaţie se amestecă foarte bine cu o lingură de lemn.
Se lasă 5-7 zile la macerat într-un recipient bine acoperit, aşezat într-un loc întunecos, după care se filtrează.
Tratamentul se face astfel: în primele cinci zile se ia o linguriţă de preparat cu două ore înainte de fiecare masă, de 3 ori pe zi.
După aceste cinci zile se ia tot câte o linguriţă, dar cu o oră înainte de masă, continuându-se astfel tratamentul, vreme de două luni.
3. Rostopasca
(Chelidonium majus)
Este recomandată pentru vindecarea tuturor formelor de cancer, deoarece are o acţiune extrem de importantă în tratarea acestei maladii: stimulează funcţia hepatică şi drenează ficatul, care este foarte solicitat atunci când tumorile se află în procesul vindecării.
Iată cum se prepară:
Se iau cinci grame de rostopască (tulpini şi frunze) uscată şi mărunţită, se opăresc cu un litru de apă clocotită şi se lasă apoi să stea 12 ore la infuzat.
Vasul trebuie să fie smălţuit, pentru ca infuzia să nu intre deloc în contact cu metale.
Este bine ca rostopască să se pună seara, la ora şase, la infuzat, şi să fie strecurată la şase dimineaţa.
Imediat după strecurare, se pun peste extractul obţinut 200 de grame de miere de salcâm sau polifloră, nu de alt fel, şi se amestecă bine.
Se ia o lingură din acest preparat din oră în oră, de 10-12 ori pe zi, indiferent dacă stomacul este gol sau dacă este imediat după masă.
4. Ulmul
(Ulmus)
Este o specie de arbore larg răspândită la noi, dar prea puţin cunoscută ca valoare terapeutică. Se foloseşte scoarţa culeasă de pe ramurile tinere, care au ca semn distinctiv faptul că frunza se află la bază.
Această scoarţă are efecte detoxifiante şi depurative foarte puternice, fiind utila într-o serie de boli, cum ar fi reumatismul, guta, sclerozarea vaselor de sânge.
De asemenea, scoarţa de ulm este eficientă în tratamentul leucemiei, boală pentru care medicina modernă are prea puţine leacuri. Iată cum se prepară:
Se taie ramurile tinere, cu o grosime de maximum un deget, după care se curăţă de coajă cu ajutorul unui cuţit (cel mai uşor se face această operaţiune primăvara, când scoarţa nu aderă foarte puternic pe tulpină).
Coaja astfel obţinută se usucă şi apoi se face din ea un decoct.
Se iau 2-3 linguriţe de scoarţă uscată mărunţită şi se pun de seara până dimineaţa într-un pahar (200 ml) de apă şi se lasă să macereze până dimineaţa, când se strecoară.
Se pune deoparte maceratul obţinut, iar planta rămasă se fierbe în alte două pahare de apă, vreme de 10 minute, după care se lasă la răcit şi se filtrează.
În final, se combină cele două preparate, iar extractul complet obţinut se bea pe parcursul unei zile.
Tratamentul are cele mai bune efecte dacă preparatul se administrează dimineaţa, în fiecare zi, vreme de minimum două luni.
doctorulzilei.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Leo Grozavu, după 1-1 cu CFR Cluj: ”Nu aș vrea să fiu arogant, dar am fost mai buni!”
Meriton Kirenica a deschis scorul pentru ardeleni rapid (minutul 10), însă moldovenii au avut forța să egaleze pe final prin Enzo Lopez (minutul 85). ”Cred că puteam să obținem ma...
FC Botoșani - CFR Cluj 1-1. Cu Leo Grozavu pe bancă, botoșănenii scot un punct și impresionează în jocul cu „feroviarii”!
FC Botoșani a „smuls” un punct pe final, punându-i o nouă piedică CFR-ului, 1-1. „Feroviarii” n-au excelat în Moldova și irosesc puncte importante în lupt...
O nouă căsuță ridicată de o asociație din Botoșani oferă noi speranțe pentru persoanele aflate în dificultate!
După o săptămână de muncă dedicată amplasării acestei casute, în săptămâna următoare va fi amenajat interiorul, astfel încât să poată fi oferit un cămin pent...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.43 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici