Meteorologii au emis un AVERTISMENT NOWCASTING de COD ROSU de inundații până la 22:00, cu depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile Jijia şi Miletin.
Sunt vizate localitățile Todireni, Hlipiceni, Răuseni şi Prăjeni.
Potrivit meteorologilor, vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale COTELOR DE PERICOL.
Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Jijia – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Sitna – amonte S.H. Andrieșeni, Miletin - afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Valea Rea – amonte Ac. Hălceni, județele: Botoșani și Iași.
ISU Botoșani a emis mesaj RO ALERT pentru populația din cele patru comune și roagă cetățenii să respecte indicațiile autorităților.