Pășuni de închiriat de la stat în 2018! Declanșarea procedurii de arendare a suprafețelor de teren libere de contract aflate în patrimonial Agenției Domeniilor Statului se face pe baza scrisorii de intenție și a planului de situație al terenului solicitat, în original, avizate de reprezentanța teritorială a Agenției Domeniilor Statului pe raza căruia se află terenul solicitat.
Situația pe județe a suprafețelor disponibile pentru crescătorii de animale au fost furnizate la solicitarea Agrointeligența-www.agrointel.ro de către Agenţia Domeniilor Statului (ADS) pentru a-i ajuta pe fermieri să se orienteze către pășunile din zona de care aparțin, acolo unde există suprafețele libere de contract.
În județul Botoșani, este disponibilă suprafața totală de 125,16 hectare.
Iată situație pe județe a suprafețelor libere pentru închiriere aflate în posesia statului:
Un fermier/crescător de animale, pentru a putea încheia un contract de arendă, trebuie să se prezinte mai întâi la ședința de arendare cu actele menționate în procedura de arendare. Pentru a putea fi notificat de către Agenția Domeniilor Statului toți solicitanții trebuie să aibă depuse la sediul Agenției Domeniilor Statului o scrisoare de intenție și planurile de situație al terenului solicitat avizate de Reprezentanțele teritoriale ale Agenției Domeniilor Statului.
Potrivit Agrointel.ro, toți ofertanţii au obligația depunerii unei garanții de participare care va reprezenta valoarea arendei calculată pe 6 luni, în funcție de nivelul minim al arendei pe fiecare categorie de folosință, cotația bursieră şi cursul euro din data transmiterii listei cu terenurile ofertate la arendare către reprezentanțele teritoriale ale Agenției Domeniilor Statului. Pentru ședința de arendare trebuie să depună toate documentele solicitate în procedura de arendare.
Dacă terenul cu destinație agricolă solicitat este din categoria de folosință pășune și fâneață solicitantul trebuie să fie proprietar de animale (conf.OUG nr.34/23.04.2013) dar atenție, nu este necesar să asigure o încărcatură anume UMV la hectar, mai scrie sursa citată.