Parcare cu ghinion: Botoşănean rănit în timp ce se afla în maşina parcată!
Stiri Botosani Friday, 20 February 2015 ActualitateJoi seara, la ora 17.15, în municipiul Rădăuţi, din judeţul Suceava, un bărbat de 61 ani, din comuna Calafindești, în timp ce conducea o autoutilitară, s-a angajat în depășirea unui autoturism parcat regulamentar pe partea dreaptă a străzii și în care se afla un tânăr de 24 de ani, din județul Botoșani, însă nu a păstrat o distanță suficientă față de acesta, motiv pentru care l-a acroșat provocându-i avarii.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
Ulterior, conducătorul auto din județul Botoșani a declarat că acuză dureri în zona pieptului, lovindu-se de volan, în urma impactului, ocazie cu care a fost condus la spital pentru investigații, necesitând pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale și nu a rămas internat.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!
Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...
Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!
În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...
Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)
Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.78 secunde