Pandurii Targu Jiu schimba radical lotul în această vară! Acsinte are oferte din strainatate!

Pandurii va avea o vară extrem de agitată, la nivelul lotului echipei care a terminat sezonul 2015-2016 urmând a se face numeroase modificări.

Din cei 32 de jucători folosiți de antrenorul Edi Iordănescu pe parcursul întregului sezon, în timpul campionatului au plecat deja de la echipă: Roman, Șandru, Filippetto, Khalouta, Vali Munteanu și Alexandru Dan, iar alți cinci jucători sunt deja în negocieri sau chiar au semnat cu alte echipe: Mingote, Vasco, Wellington, Răduț și Erico.

Un număr important de jucători se află la final de contract cu Pandurii și rămâne de văzut care dintre ei vor continua la echipa gorjeană și care-și vor continua drumul la alte echipe. Printre aceștia sunt: Stanca, Pleașcă, Săpunaru, Ropotan, Ciucur, Nicoară și Antal.

Hora mai are contract pentru un sezon, dar plecarea sa ar fi gura de oxigen de care clubul are mare nevoie în acest moment. Practic, vrând-nevrând, Hora trebuie să plece, asta pentru a ajuta clubul care l-a pus în postura onorantă de a câștiga titlul de golgheter al României și de a fi la un pas de a juca la europene. Săpunaru este perla din lotul Pandurilor din sezonul trecut, și-a încheiat contractul și doar o minune l-ar putea face să rămână la Pandurii spunând “nu și Astrei și ofertelor externe de care se pare că nu duce deloc lipsă. Iar acea minune se numește Edi Iordănescu, situația antrenorului putând fi cheia păstrării unui jucător de mare valoare precum Săpunaru.

Ropotan mai poate sta cel puțin o jumătate de sezon, la fel de bine cum poate pleca încă de pe acum. Pentru o sumă de cel puțin 50.000 euro, Pandurii ar părea dispusă să-l cedeze, având în spate trioul Droppa-Mrzljak-Răuță. Nici puținii rămași în lotul gorjenilor nu sunt 100% între cei care vor începe sezonul 2016-2017 la Pandurii.

Pentru Ungurușan, care mai are un an de contract, se pare că se interesează Botoșaniul, iar Florin Acsinte ar fi dorit de un club de afară, în vreme ce Nistor ar putea face și el obiectul unui transfer, dacă oferta ar fi bună și pentru club și pentru jucător.

sursa: gorjeanul.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

Sunday, 11 October 2026

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Sunday, 11 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

Sunday, 11 October 2026

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...