Au încercat să îşi pună capăt zilelor cu medicamente!
Stiri Botosani Wednesday, 25 May 2016 ActualitateGăsiţi la timp de rude, au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe, iar după ce au primit tratament de specialitate au fost transferaţi la Secţia de Psihiatrie.
Este cazul a 15 botoşăneni care au ajuns numai anul acesta la spital, după ce s-au intoxicat cu medicamente în scop suicidal. În anul 2015 au fost înregistrate 21 de cazuri de intoxicaţie medicamentoasă.
“O parte din intoxicaţii au fost cu scop suicidal. Majoritatea pacienţilor sunt cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani, iar 60% dintre aceştia sunt femei", a precizat medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Mavromati.
În cele mai multe cazuri, cei care au recurs la astfel de gesturi fie au suferit din dragoste, fie au clacat în urma unor certuri în familie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!
Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...
ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”
Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...
ALERTĂ dispariție minor: Sophien Constantin are 14 ani, familia a cerut ajutorul polițiștilor!
Noaptea trecută, în jurul orei 03:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a unui minor, Chisăliță Sophien Constantin, de 14 ani, din municipiu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.43 secunde