Pâine, sare şi ropote de aplauze pentru Klaus Iohannis! Vezi ce cadou a primit! FOTO

Aproape 2.000 de membri şi simpatizanţi ai PNL şi PDL din Botoşani l-au aşteptat la Casa de Cultură a Sindicatelor pe candidatul Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis, la alegerile prezidenţiale.

Însoţit de cei doi lideri ai ACL, Florin Ţurcanu şi Cătălin Flutur, Iohannis a mers pe jos de la Hotelul Rapsodia, unde a susţinut conferinţa de presă, şi până la Casa Sindicatelor.

Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu pâine şi sare, după care a făcut un tur printre susţinătorii săi de la Botoşani.

Iohannis a primit şi un cadou de la Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de cercetare Popăuţi, care i-a înmânat o căciulă din miel şi o sticlă cu palincă.

Liberalii şi democrat-liberalii prezenţi la întâlnirea cu prezidenţiabilulu ACL au în mâini steguleţe pe care scrie Klaus Iohannis preşedinte, iar la intrarea acestuia în sală cu toţii au început să aplaude.

Alături de Klaus Iohannis au venit la Botoşani şi Ludovic Orban, Mihai Răzvan Ungureanu, Cezar Preda, Lucia Varga.












 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...