Păgubiţii FNI, plătiţi cu bani de la Petrom

AVAS a direcţionat peste 50 de milioane de lei în conturile păgubiţilor FNI. Fondurile provin din dividentele încasate de la Petrom.

Guvernul Boc s-a angajat să finalizeze în 2009 plăţile către cei aproximativ 21.000 de păgubiţi ai FNI care au primit deja sentinţe judecătoreşti. La finele anului trecut, aceştia nu îşi primiseră încă banii.

Astfel, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a direcţionat dividende însumând peste 50 milioane lei de la OMV Petrom (SNP), aferente anilor 2006 şi 2007, pentru plata datoriilor către păgubiţii fostului Fond Naţional de Investiţii (FNI), scrie evz.ro.

Aurelian Popa, preşedintele AVAS, a declarat că aceste fonduri au acoperit popririle de la bancă.

"Am făcut plăţi, dar vin în fiecare zi titluri executorii şi probabil că într-o săptămână conturile vor fi din nou blocate", a declarat Popa, citat de Mediafax. Potrivit preşedintelui AVAS, instituţia a avut conturile blocate în ultimul an, cu excepţia unor scurte intervale de timp.

Până acum, AVAS a plătiti 346 de milioane de lei păgubiţilor FNI, din care numai în intervalul ianuarie- 16 aprilie 2010 au fost virate fonduri în valoare de aproximativ 45 milioane lei.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...