Pagube la betie: Doua masini avariate!

A urcat beat la volan si, la efectuarea unui viraj, a pierdut controlul volanului, intrand pe contrasens. Din fericire, nu au existat victime, insa ambele masini au fost avariate!

Marti, la ora 17:15, P. Vasile, de 58 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea o  autoutilitara pe Aleea Vîlcelei, la efectuarea virajului pe strada Împărat Traian, pierde controlul volanului şi  pătrunde pe sensul opus de deplasare. Astfel, autoutilitara intră în coliziune cu un autoturism condus de către A. Mihai-Iulian, de 32 ani, din Botoşani, rezultând avarierea ambelor autoturisme.

În urma testării cu aparatul alcoltest a rezultat la conducătorul autoutilitarei o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani unde i-au fost recoltate  probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie  peste limita legală.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...