Actualitate

Pregătire intensă la Botoșani pentru European Fire Applied Sports Championship! (Foto)

Wednesday, 20 August 2025

Din lotul național fac parte și pompieri din județul Botoșani.

România este în plină SECETĂ pedologică. Singura excepție este zona de nord-est, zona Botoșani, Darabani, Piatra Neamț!

Wednesday, 20 August 2025

Deficitul de apă din sol este atât de mare încât ar trebui să plouă peste 400 de litri pe metru pătrat. Singura salvare în acest moment ar fi fost irigarea, dar acesta...

Autoturism declarat furat din Marea Britanie, descoperit de polițiștii de frontieră botoșăneni! (Foto)

Wednesday, 20 August 2025

Autoturismul a fost reținut în vederea continuării cercetărilor!

Reforma care zguduie sistemul: Transferurile și cumulul pensiei cu salariul, interzise peste tot în sectorul public, inclusiv în zona militară!

Wednesday, 20 August 2025

Proiectul prevede că, în cazul adoptării, persoanele care încasează pensii nu vor mai putea cumula aceste venituri cu salariile primite din sectorul public.

Programul Rabla va fi relansat în luna septembrie, anunță Ministerul Mediului. Valoarea voucherelor va fi redusă!

Wednesday, 20 August 2025

Ministerul arată că Rabla rămâne un program de mediu, care are şi un rol esenţial în sprijinirea industriei auto româneşti şi în accelerarea tranziţiei către o mobilit...

”Există situaţii clare de abuzuri şi fraude”: Se schimbă tot! Ministrul Muncii anunță reguli noi pentru încadrarea în grad de handicap!

Tuesday, 19 August 2025

„Această reformă va fi doar despre cei care trăiesc zi de zi cu o dizabilitate și care au nevoie de sprijin real și corect din partea statului. De ani de zile, sistemul a fost pus la î...

Nicuşor Dan, după "Coaliţia de Voinţă": România va contribui la garanţii solide de securitate pentru Ucraina!

Tuesday, 19 August 2025

În plus, spune şeful statului, trebuie să asigurăm întoarcerea imediată a tuturor copiilor ucraineni răpiţi, iar România va continua să sprijine acest efort.

AJPIS Botoșani a efectuat astăzi, 19 august, plățile pentru mai multe drepturi sociale!

Tuesday, 19 August 2025

Persoanele care au optat pentru plata în cont bancar vor primi banii în conturile personale în data de 20 august, iar cele care au optat pentru plata prin mandat poştal vor primi dr...

Restricții de circulație pe o stradă din municipiul Botoșani. Anunțul jandarmilor!

Tuesday, 19 August 2025

Jandarmii, în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Poliției Locale Botoșani vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale d...

10.000 de lei pleacă de la CJ la Inspectoratul de Poliție din Botoșani pentru prevenirea violenței în familie!

Tuesday, 19 August 2025

În ședința de astăzi a Consiliului Județean Botoșani a fost semnat un protocol de colaborare între Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani și Consiliul Județean Boto...

Botoșănean prins circulând cu viteză peste limita legală, a încercat să îi mituiască pe polițiști cu 1.000 de lei!

Tuesday, 19 August 2025

Șoferul a fost surprins circulând, în localitate, cu o viteză de 122 de kilometri pe oră, cu 72 de kilometri mai mult decât este permis pe acel sector.

O doamnă din sistem preia conducerea DGASPC Botoșani. Iftime: „Îmi cer scuze dacă asta s-a înțeles” (Video)

Tuesday, 19 August 2025

Doina Nacu, fost director executiv cu caracter temporar al Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) din Botoșani, urmează să se pensioneze în c&aci...