Actualitate

Străzile municipiului Botoșani împânzite de forțele de ordine însoțite de câinele specializat în detectarea drogurilor (fotogalerie)

Friday, 7 July 2023

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 158 de persoane, au fost controlate 84 de autovehicule și au fost efectuate 38 de testări cu aparatul etilotest și 8 cu aparatul Dru...

Patronii din Botoșani au avut ieri ”oaspeți”: Muncitori străini verificați de polițiștii de la Imigrări

Friday, 7 July 2023

Biroul pentru Imigrări al Județului Botoșani a verificat joi, 6 iulie, șașe unități comerciale pentru a combate migrația ilegală și munca nedeclarată.

Bărbat ridicat din casa mamei sale și băgat în Penitenciarul Botoșani

Friday, 7 July 2023

Polițiștii au avut de furcă și cu fratele condamnatului, care a fost încătușat după ce a făcut scandal.

Angajatorii din Botoșani, obligați să le asigure salariaților apă și dușuri în perioada caniculei

Friday, 7 July 2023

În perioada cu temperaturi extreme, angajatorii trebuie să ia toate măsurile prevăzute de legislația în vigoare pentru asigurarea condițiilor de microclimat la locul de muncă î...

Vremea se răcește, județul Botoșani se află în această dimineață sub Cod Galben de vijelii și grindină

Friday, 7 July 2023

Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi astăzi în majoritatea zonelor din țară.

Avion cu 200 de oameni la bord deasupra Botoșaniului, după ce a încercat fără succes să aterizeze la Iași (foto)

Friday, 7 July 2023

Un avion cu 200 de oameni la bord a survolat la mică înălțime orașul Botoșani, înainte de a ateriza pe aeroportul din Suceava. Aeronava a fot redirecționată de la Iași, unde nu a p...

Zeci de amenzi aplicate în urma unor acțiuni pentru prevenirea contravențiilor silvice (fotogalerie)

Thursday, 6 July 2023

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai reprezentanților Ocolului Silvic Botoșani și ai jandarmi...

Alcool și țigări ce urmau a fi introduse ilegal în Finlanda, oprite în PTF Stânca (fotogalerie)

Thursday, 6 July 2023

În bagajele personale ale celor doi, în compartimentul marfă și dormitor, polițiștii au descoperit cantitatea de 9.000 de ţigarete (450 de pachete) fără timbru de acciză și 352 li...

Risc ridicat de inundații pe râurile Jijia și Prut; hidrologii au emis un cod galben și unul portocaliu

Thursday, 6 July 2023

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Furtunile au făcut ravagii în câteva localități din județul Botoșani

Thursday, 6 July 2023

Având în vedere vremea potrivnică ce s-a năpustit prin unele părți ale județului Botoșani, câteva localități au fost grav avariate din cauza vântului puternic și a plo...

Raed Arafat, sfaturi vitale pentru români în cazul unei explozii la Zaporojie: Ce trebuie să faci în primele ore

Thursday, 6 July 2023

Experții din domeniul securității recomandă să se țină cont de sfaturile prezentate de Raed Arafat, un expert în gestionarea situațiilor de urgență.

Meteorologii au emis noi atenționări de vreme rea, județul Botoșani intră sub Cod Galben

Thursday, 6 July 2023

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de instabilitate atmosferică, fiind vizată aproape toată țara.