(P) PSD: Ce înseamnă „Pachetul Firea” la Botoșani? Stimulente Financiare pentru nou-născuți și întemeierea familiilor

Comunicat:

Candidații PSD la Consiliul Județean și Primăria Municipiului Botoșani au prevăzut în Programul social Gabriela Firea pentru Botoșani stimulente financiare pentru tinerii căsătoriți și pentru fiecare nou născut din municipiul și județul Botoșani.

„Sunt tată și îmi doresc un viitor bun pentru toți copiii, aici, alături de familie, în municipiul Botoșani. Educația și sănătatea lor este pe primul loc. Măsura „FAMILIE NOUĂ ÎN BOTOȘANI” înseamnă susținerea concretă și reală a familiilor la început de drum. În fiecare an, în municipiul Botoșani peste 2.000 de cupluri de tineri își întemeiază o familie și se nasc peste 3.000 de copiii. Știu că acest stimulent financiar nu este de ajuns, de aceea am venit cu un program integrat prin care să continuăm construcția de locuințe ANL pentru tineri și să le oferim terenuri gratuite pentru a-și ridica o casă, aici în Botoșani”, a declarat Cosmin Andrei.

 

 „O parte dintre măsurile aplicate de doamna Firea la București, care pot fi realizate și de Consiliul Județean le-am preluat în programul meu. Aici mă refer la stimulente financiare pentru părinți la nașterea fiecărui copil și programe de consultații și controale medicale pentru botoșănenii din comunitățile vulnerabile din județ, în parteneriat cu Direcția Asistență Socială și Protecția Copilului, Spitalul Județean, Direcția de Sănătate Publică și primăriile din județ. Avem o strategie coerentă pentru creșterea accesului la servicii medicale și educaționale a copiilor din județul nostru”, a declarat Doina Federovici.

(Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200019)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...