Se afirma ca se evita costurile societatii pentru un copil cu defecte grave, ca il ferim atat pe el cat si pe parinti de suferintele provocate din cauza acestor handicapuri.
Biserica nu este de acord cu avortul in astfel de situatii. Ea poate accepta avortul doar in cazul in care atat mama cat si copilul, in absenta acestei interventii, ar muri. Accepta doar aceasta exceptie pentru ca de viata mamei depind si alte vieti (copii, sot).
Insa, chiar daca avortul face parte dintr-o actiune de salvare a vietii mamei, nu exista scutire de la necesitatea pocaintei. In astfel de situatii dificile, trebuie recunoscut si plans pacatul de a ucide un copil nenascut.
Este dureros ca dupa efectuarea unor investigatii medicale se poate ajunge la afirmatii de genul "viata care nu merita traita". Potrivit acestei mentalitati s-au omorat si se omoara copii cu un handicap fizic sau mental. Nu spun ca este usor sa-i cresti pe acesti copii, dar uitam ca nu avem dreptul sa le luam viata.
E adevarat ca este foarte greu sa primesti un astfel de copil ca pe un dar de la Dumnezeu. Poti ajunge chiar sa crezi ca Dumnezeu este lipsit de atotputernicie, de vreme ce ti-a daruit un copil "anormal". Dar indiferent de suferinta, nu trebuie sa cadem in necredinta sau sa afirmam ca Dumnezeu este nedrept. Daca El le-a daruit unora un drum mai abrupt de parcurs in viata, nu inseamna ca este nedrept. El este Tata pentru fiecare dintre noi, iar in aceasta calitate nu lucreaza impotriva noastra. Pe de alta parte sa nu pierdem din vedere ca ceea ce ni se arata noua a fi rau, nu este rau si in ochii lui Dumnezeu.
Parintii trebuie sa inteleaga ca acest tip de avort este o crima. Daca ei vor considera ca sunt lipsiti de puterea de a creste un astfel de copil, desi Dumnezeu nu-i va lipsi de putere, e bine sa stie ca acest copil poate fi crescut in institutii specializate. Nu noi trebuie sa hotaram cand trebuie sa sfarseasca viata cuiva, ci Dumnezeu.
(Adrian Cocosila)
