Deşi au promovat austeritatea marxistă, au trăit în opulenţă. Deşi se erijau în protectori ai clasei muncitoare, au exploatat-o în beneficiul lor. Deşi hrăneau visuri de mai bine pentru oamenii obişnuiţi, au coborât viaţa lor la nivelul obişnuinţei de a trăi într-un coşmar tras la indigo. Pentru cei mulţi au interzis "ocupaţiile burgheze" precum echitaţia, golful, jocurile de societate etc., însă ei le consumau fără restricţii. În timp ce proletariatul se chinuia să prindă o viză de Bulgaria să treacă Dunărea la Ruse, ei deţineau paşapoarte şi călătoreau fără oprelişti. Progeniturile lor şi clienţii ideologici primeau burse în Occident în timp ce copiii proletaritatului nu puteau trimite o banală scrisoare în străinătate fără verificări riguroase. Totul se decidea într-o singură unitate poştală, din Bucuresti, vizavi de Sala Palatului. În timp ce noi făceam foamea optzecistă, ei se bucurau de serviciile Gospodăriilor de Partid. Şi dacă aveai cutezanţa să ceri drepturi egale în statul muncitorilor şi ţăranilor, ei, toţi aceşti stăpâni ai vieţii tale, îţi arătau penitenciarul, lagărul de muncă, după ce treceai prin filtrul torturii fizice. Ei, toţi aceştia, sunt astăzi stăpânii politici ai României, de peste 20 de ani.
 
România trăieşte sub "programarea sistematică a dezordinii" cauzată mai ales de "cursa aberaţiilor politice" şi a certurilor dintre securişti şi comunişti pentru sfere de influenţă economică. Iar aceasta se petrece în interiorul mafiei care a criogenat România într-o uriaşă plantaţie de sclavi votanţi. Sunt stăpânii cu mandat şi legitimitate electorală. În consecinţă, "pe malurile Dâmboviţei ni se planifică nu viitorul, ci, din păcate, gestionarea post-factum a crizelor în care au degenerat scandalurile politice, devenite strategie reală a guvernărilor celor mai nepotrivite şi distructive pe care le-a avut vreodată România" (Aurel I.Rogojan, 2009).
 
Dizidenţa falsă a unui militant comunist
 
Cum a început distrugerea României? Comunismul instaurat în România de trupele de ocupaţie sovietice slujite de o mână de scursuri ale tuturor naţiilor propăşite pe aici, ruşi, ucraineni, nemţi, unguri, bulgari, evrei şi români, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Troţki a făcut Revoluţia bolşevică din Rusia), a desfăşurat de la început şi până în faza ceauşistă terminală o aprigă propagandă antireligioasă, căci orice fiinţă ireligioasă e, potenţial, diabolică. Ateismul ştiinţific şi solidaritatea criminală au fost armele cu care a fost distrusă România timp de decenii. Politrucii au rămas fideli, dar şi în funcţii ale puterii, de unde ne dau şi azi, folosindu-se de libertate într-un mod fals şi josnic, lecţii de moralitate democratică. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu.
 
Acesta a fost desemnat să analizeze şi să ofere publicului un amplu rechizitoriu despre comunismul românesc. El a jucat şi continuă să joace cartea dizidentului moralist, care a suferit de pe urma regimului comunist, încercând să inducă în mod fals, în opinia publică, statutul unei victime. Aurel Covaci a descris această strategie bolşevică şi a avut dreptate: "Cei ce-ţi fac rău nu te uită, ei vor să te anuleze şi să devină ei cei ce s-au sacrificat, iar dacă scenariul e perfect, tu te trezeşti turnător şi nimenea în locul lor!".
 
Volumul dlui Aurel I. Rogojan (Compania, 2011), "Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale", reprezintă pentru cititorul român o reală "perestroika" larg deschisă în uriaşul angrenaj al trădărilor faţă de România şi poporul român. Aici aflăm cum a început "dizidenţa" lui Volodea, fiul militanţilor comunişti Leonte şi Hermina Tismăneanu-Marcusohn. El a emigrat în USA în anul 1981, când doar "agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii externe aveau parte de asemenea privilegii". Plecarea lui Vladimir Tismăneanu "s-a realizat pe firul scurt. Pentru cine nu ştie, e vorba de o intervenţie pe telefonul «S», deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei lui Volodea pe care la Moskova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie. (…) Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil de controlat pe zonele extreme ale activităţii – acolo exista la un moment dat o adevărată inflaţie de agenţi ai Moskovei originari din Basarabia şi care treceau drept români". Apoi "nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă antimcomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât ca ele să apară la iniţiativa altora şi să se încerce ulterior abordarea lor" (Aurel I. Rogojan, 2011).
 
"Micul Führer" cu "descendenţă gestapovist-enkavedistă"
 
Între 1945 şi 1989, sute de mii de intelectuali cu liceu şi cu universitate au fost coborâţi la munca de jos, mai mult manuală decât intelectuală, sau au fost sub diferite etichete politice condamnaţi la muncă silnică în lagăre şi închisori transformate în şantiere de muncă fizică. Următoarea operaţie de distrugere a României: milioane de persoane fără vocaţie intelectuală au primit denumirea de "noua intelectualitate progresistă" şi au fost instalaţi în aparatul de stat, inclusiv Universitate şi diplomaţie. Aceaste operaţiuni au furat naţiunii tezaurul de inteligenţă creatoare şi au poluat statul cu nişte paraziţi cu lăcomie în loc de eficienţă.
 
Comuniştii şi securiştii epocii dinainte de 1989 excelează astăzi cu însuşiri de oportunism şi superficialitate, care îi recomandă pentru uşoară manipulare şi rentabilă utilizare de către marea finanţă oocidentală. Comunismul din Rusia şi din estul Europei a confiscat deopotrivă Libertatea şi Proprietatea şi aceasta pentru ca înrobirea să fie mai sigură şi să nu aibă cale de întoarcere. Statul totalitar 100% este acesta. De aceea, pentru cei puţin şi puternici, pentru "succesori", viaţa este o pradă. O pradă continuă. Pentru cei mulţi şi neajutoraţi, viaţa este o pedeapsă. O pedeapsă continuă.
 
Comunismul a fost invazia de jos în sus a invidioşilor şi a răilor puşi să pedepsească pe cei – spre nefericirea lor – înzestraţi da natură cu vinovăţia inteligenţei şi vinovăţia culturii.
 
Cei 4 milioane de comunişti şi cei 2 milioane de securişti care peste 45 de ani au fost clasa conducătoare şi exploatatoare nu spun nimic şi nu scriu nimic pentru că în aceşti 45 de ani, cu continuitate şi azi, nu-i nimic pozitiv de reţinut în memorie şi de transmis istoriei. În afară de fenomenul substituirii istorice prin succesiune. Iar substituirea este cea mai periculoasă formă de distrugere socială, economică, culturală şi spirituală a poporului român, căci, potrivit lui Jean-François Revel: "Comunismul este atât de devastator, încât nu-i de ajuns să scapi de el: trebuie să poţi ieşi din toate consecinţele lui". Iar "foştii" reprezintă aceste consecinţe care trebuiesc evacuate din istorie. Dinastia "succesorilor" trebuie eliminată din corpul social românesc. Din patologie se ştie că principalul duşman nu-i agresivitatea microbilor, ci este vulnerabilitatea organismului. Foştii activişti, securişti, politruci, UTC-işti, cadre şi obedienţi de duzină vor o societate vulnerabilă pentru a o putea controla politic, parazita economic şi malforma social.
 
Ce avem astăzi?
 
Viitorul României este vulnerabil. şi această vulnerabilitate este cauzată de nepedepsirea vinovaţilor şi imunitatea călăilor. Politica ductilă de peste 20 de ani ne promite viitorul pentru a jefui prezentul şi ne vorbeşte despre bine ("Să trăiţi bine!") pentru a face răul. Scopul ductilităţii este mereu acelaşi: cei mulţi şi anonimi să stea paralizaţi pentru ca cei cu putere să adune averi şi să fie fericiţi. Cei puţini se menţin la putere bazându-se pe paralizarea gândirii şi blocarea inteligenţei sub neîncetatul bombardament informaţional dirijat. Un haos dirijat. Sub flamura culturii se desfăşoară noua dictatură, care în numele democraţiei oferă numai libertăţi şi niciodată Libertatea. Tot ceea ce poate realiza această putere este să intimideze şi să îngenuncheze inteligenţa, cum o face din 1945 încoace, prin tehnici de intimidare, marginalizare şi denigrare. În ultimă instanţă se admite şi asasinatul de catifea, fără urme vizibile, ci numai un diagnostic greşit urmat de o intervenţie reuşită, precum în cazul Cezar Ivănescu.
 
Dar, cu ajutorul cunoaşterii şi al abilităţii, inteligenţa poate oricând crea putere. De această putere se tem cel mai mult vechiul Partid şi Securitatea de stat. Puterea inteligenţei solidare în ideal, fiind creativă, este de neoprit.
 

(Adrian Majuru. Citeste complet pe cotidianul.ro)