OPINII: Mergi mai departe!
Stiri Botosani Sunday, 1 April 2012 ActualitateMi-am dorit intotdeauna sa stiu ce e in mintea unui copil atunci cand invata sa mearga. Un pas, doi, apoi inveti ca natura poate fi dominata. Privesti totul de la inaltime. Depasesti obstacole, sari peste baricade, te poti misca liber. Mersul e cel mai frumos sentiment din lume, privit asa. Si spun ca-i sentiment pentru ca el, mersul, te scoate din reveria lumii privita din sezut, te duce spre o destinatie necunoscuta, te obliga sa fii activ. Asa am ajuns sa cred ca atunci cand incepi sa mergi, incepi, de fapt, sa traiesti.
Si te indrepti spre urmatorul examen pe care viata il va pune in fata ta. Si-apoi urmeaza altul. Si altul. Si mergi prin toate, vesel sau trist, pana cand inveti ca mersul inainte e singurul lucru care conteaza in viata. Tibetanii spun ca daca vrei sa ramai la fel, trebuie sa te schimbi. Mereu. Un lucru pe care noi, oamenii obisnuiti, il facem rar. Din ce in ce mai rar. Prinsi in bula noastra de bine, ne adaptam realitatea la propria comoditate. Si uitam sa ne schimbam, refuzand noul ca pe un dar otravit al vietii.
Sclipirea
Eu cred ca fiecare dintre cititorii acestui text are in el puterea sa faca mult mai mult decat si-a imaginat. Si nu spun asta incercand sa motivez intr-un gest prostesc zeci de mii de oameni cu experiente si vise diferite. Nu. In noi e tot atata vointa cata lene. E tot atata inversunare cata resemnare. E tot atata putere sa depasim obstacole cata teama si nevoie de ghemuire intr-un colt pana trece furtuna.
Tocmai de aceea, atunci cand cineva ne provoaca si ne pune cu spatele la perete, atunci cand cineva ne pune la indoiala proiectele ori ne impinge cu toate fortele departe de calea pe care ne-am ales-o, atunci cand cineva ne pune limitele la incercare, singura solutie e sa ne aducem aminte de momentul cand am invatat sa mergem. Acel moment e cea mai buna imagine a timpului in care am decis sa invingem orice forma de obstacol si sa ne vedem de drumul nostru.
Nimic nu e in viata mai important decat sa mergi mai departe.
Scriu textul asta pentru o prietena, recunosc. Acum, in momentele acestea, ea traieste drama reintoarcerii la realitate. N-o sa-i dau numele, pentru ca nu vreau sa transformam o idee intr-o polemica nepotrivita. Pot doar sa spun ca ea, voluntar de profesie, a invatat proiectele ei sa mearga, a mobilizat oameni si a ajutat nenumarate vieti. A determinat companii mari sa contribuie la strangerea de fonduri pentru tehnologie care sa ajute bolnavii de cancer. A incercat sa-si nege vocatia de voluntar, continuand sa creada ca este un om obisnuit care are norocul sa poata ajuta alti oameni.
Ca intotdeauna, insa, atunci cand lucrurile mergeau excelent, au aparut betele in roate, au aparut oamenii care-si doresc si ei laurii succesului, au aparut polemicile si neintelegerile. Si, pentru un moment scurt, prietena de care va vorbesc s-a vazut pusa in fata unei ipoteze pe care n-o luase niciodata in calcul: sa renunte.
Scriu textul acesta pentru ca simt ca e de datoria mea sa sustin cu toate puterile putinii oameni care fac ceva pentru semenii lor. Ei, oamenii despre care vorbesc, sunt singurii care ne imping pe toti inainte, ne obliga sa ne comportam ca o societate si ne indeparteaza de pragmatismul capitalist al ideii ca supravietuieste doar cel puternic.
Asa ca te rog pe tine, cititorule, sa lasi un mesaj pentru cineva care merita impulsionat intr-un moment de cumpana din viata lui. Explica-i ca merita sa se bata mai departe pentru ce a construit pana acum. Explica-i ca nu trebuie sa renunte. Sunt sigur ca fiecare cuvant al tau o sa conteze.
Multumesc anticipat!
(Alin Popescu, avocatnet.ro)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Valeriu Iftime, despre scumpirea apei: „Vă rog să acordați atenție surselor din care vă informați!”
,,Prețul la apă va crește cu 36 de bani. Nu 2 lei, nu 7 lei, așa cum mulți dintre voi mi-ați semnalat în mesaje. Vă rog să acordați atenție surselor din care vă informați. Sunt mulț...
Primarul unui oraș vecin Botoșaniului a pus gând rău rufelor întinse la uscat pe balcoane!
Cei care nu vor respecta noile reguli riscă amenzi usturătoare. Pentru a îmbunătăți estetica orașului, Primăria din Iași a scos în dezbatere publică un proiect ce prevede mai m...
Polițiștii locali botoșăneni, la datorie pentru asigurarea ordinii și siguranței!
Polițiștii locali, în sprijinul vârstnicilor Miercuri, 15 ianuarie 2025, jurul orei 10:00, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, pe timpul...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.45 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici