OMS a inclus pe lista tulburărilor psihice dieta cu alimente crude, vegetarianismul şi iubirea!
Stiri Botosani Monday, 26 March 2012 ActualitateOrganizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat o listă extinsă cu tulburări şi afecţiuni psihice de natură să fie tratate de medicul psihiatru, incluzând la categoria afecţiuni dieta cu alimente crude şi vegetarianismul, relatează luni,26 martie, portalul MedVesti. Unul dintre argumentele care au dus la decizia de a clasifica dieta cu alimente crude ca afecţiune a fost cazul unei familii din oraşul Malaga (Spania), care se hrănea doar cu alimente netratate termic şi şi-a adus copiii în stare de comă. Micuţii au putut fi salvaţi doar datorită vecinilor care au chemat la timp salvarea.Părinţii copiilor au fost trimişi la tratament obligatoriu într-o clinică psihiatrică şi le-a fost interzis să-şi mai vadă copiii, scrie financiarul.ro.
Cu toatea acestea, Asociaţia americană a nutriţioniştilor nu împărtăşeşte poziţia radicală a OMS privitor la hrana vegetariană. În condiţiile unui regim alimentar bine echilibrat, vegetarianismul poate aduce beneficii pentru sănătate şi poate asigura organismului cu toate elementele necesare.
Anul trecut, pe lista afecţiunilor care pot fi tratate pe cale medicală, OMS a inclus iubirea. În schimb, a eliminat homosexualitatea de pe lista cu tulburări psihice.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!
Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...
Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!
Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...
Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!
PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.28 secunde