Oficial european: Se inchide ruta balcanica. Refugiatii o vor lua prin Rusia si Ucraina
Stiri Botosani Thursday, 25 February 2016 ActualitatePremierul ceh Boguslav Sobotka atrage atentia oficialitatilor de la Moscova si Kiev ca tarile lor ar putea deveni in curand parte a itinerariului migrantilor din nordul Africii si Orientul Mijlociu care vor sa ajunga in Europa, relateaza agentia TASS.
Presiune pe rusi
"Refugiatii incearca deja sa ajunga din Turcia in UE prin Rusia si Ucraina", afirma premierul ceh. Sobotka a anuntat ca, inevitabil, ruta balcanica, pe care o parcurg cei mai multi dintre migrantii ajunsi la portile Europei, se va inchide pentru a proteja spatiul Schengen si frontierele externe ale Uniunii.
"Va dura aproape un an si sper sa incepem din vara. Va fi nevoie de o fortificare a frontierelor externe din spatiul Schengen", a spus seful guvernului de la Praga. In opinia sa, valul migrationist se va muta spre nord, pe teritoriul Ucrainei si Rusiei, de unde vor incerca sa penetreze granita catre statele baltice.
In plus, in perioada calduroasa, migrantii ajunsi in Rusia ar avea o sansa in plus de a se aventura si prin pustiul nordic catre Finlanda si Norvegia, calatorie pe care anul trecut au facut-o cu succes peste 4.500 dintre ei.
Mix de etnii
In primele 10 zile ale lunii februarie, oficialitatile din Kandlaksa au anuntat ca fluxul migrantilor care au incercat sa traverseze zona arctica dintre Murmansk si granita cu Finlanda s-a dublat de la 100 la 200 de persoane, iar numarul lor continua sa creasca.
Pana anul trecut in noiembrie, cei mai multi refugiati care au incercat sa isi croiasca drum prin tundra arctica catre Finlanda proveneau din Siria.
De atunci insa, districtul Kandlaksa a atras un mix de etnii de pe continentul asiatic, Africa si Orientul Mijlociu.
Printre migranti se numara cetateni din India, Pakistan, Bangladesh, Palestina, Afganistan, Libia, Irak, Egipt, Yemen, Congo, Guineea, Coasta de Fildes, Gambia si alte state africane. Toti au folosit pasapoarte cu vize de turist pentru a intra in Rusia, a anuntat agentia TASS.
Asalt asupra Greciei
La principala poarta sud-estica a Europei, Grecia, bulucul migrantilor tinde sa dea peste cap toate prognozele facute de oficialitatile europene si agentiile internationale privind evolutia crizei migrantilor in acest an.
In mai putin de doua luni, numarul celor care au reusit sa traverseze Marea Egee din Turcia in Grecia a fost de 102.547, dupa cum arata un raport al Organizatiei Internationale pentru Migratie.
Printre ei, autoritatile din Grecia au identificat sirieni, afgani, irakieni, iranieni si pakistanezi, ca si prezente mai exotice din Maroc, Bangladesh si Somalia.
Ritmul intrarilor clandestine in Grecia este de trei ori mai rapid decat cel de anul trecut, cand cifra de 100.000 de migranti intrati in interiorul UE a fost depasita abia dupa 6 luni.
In acest ritm, calculele anterioare facute de oficialii europeni s-ar putea sa nu mai aiba nicio valoare. Deja mai multe state balcanice si din Europa Centrala au impus diverse restrictii pentru a face fata asaltului de migranti.
Macedonia permite traversarea teritoriului sau numai de catre refugiati din Siria si Irak (7.286 de la inceputul anului), in vreme ce Austria a impus o limita de 80 de cereri de azil acceptate zilnic.
Business24.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O femeie a ajuns la spital în urma unui accident cu trei mașini pe DN 29 B!
O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în această după-amiază, pe DN 29 B, în localitatea Saucenița. În eveniment au fost implicate trei autoturism...
Valeriu Iftime propune o strategie națională pentru fotbalul românesc: „Avem nevoie de atacanți! Căutați-i!"
Omul de afaceri consideră că problema fundamentală este lipsa atacanților de careu și susține că este nevoie de un plan național pentru a descoperi și forma vârfuri de atac. Finanța...
A cumpărat o mașină cu 3.000 de euro fără să știe că era căutată pentru confiscare, șofer oprit în Vama Racovăț!
În cursul zilei de joi, în jurul orei 04.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare tre...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici