"Banul e ochiul dracului" – ştiţi proverbul, toată lumea îl ştie, dar nimeni nu se fereşte de bani ca de diavol. Vrem bani, totdeauna mai mulţi.

Şi e normal să vrem, pentru că doar cu ei poţi cumpăra lucruri. Şi de lucruri avem nevoie ca să trăim.

E o problemă, însă, atunci când avem impresia că doar lucrurile care costă bani ne umplu viaţa. Atunci devine valabil proverbul. Banul e ochiul dracului când dintr-un instrument e transformat în scopul vieţii.

Un tânăr îşi întrebă duhovnicul: "Ce părere aveţi despre bani?".

Părintele îşi invită ucenicul să se uite pe geam: "Ce vezi? - Văd nişte oameni adunând fân pe poiana de lângă mănăstire. – Acum uită-te în oglinda asta. Ce vezi? – Fireste, mă văd pe mine".

Şi duhovnicul zise: "Şi fereastra, şi oglinda sunt făcute din sticlă. E de ajuns să fie aplicat un strat subţire de argint pe geam pentru ca omul să nu se mai vadă decât pe sine. Asta-i părerea mea despre banii din argint sau din orice alt metal. Când ţii prea mult la ei, ajungi să fii egoist. Şi ţine minte: banul e un servitor bun, dar un stăpân rău".