Nascuta in Romania, este ofiter de politie in Wolverhampton din 2009. Ea s-a adresat instantei dupa ce a picat evaluarile pentru conducerea autoturismului, acuzandu-i pe instructori de rasism.
Politista Simina Muntean este acuzata ca, atunci cand a fost chemata sa solutioneze o disputa intre o mama si fiul acesteia, l-a numit pe baiat "d… head”.
Ea este numita de Daily Mail „agresiva si nepoliticoasa”. Acelasi tabloid scrie ca Simina Muntean a plecat acasa „sa aiba grija de copii”, atunci cand se afla la un caz de viol.
O alta „fapta” de care este acuzata romanca este ca nu a putut sa iasa din masina si nu a observat o placuta de inmatriculare atunci cand a ajuns la un accident unde fusese ranit un pasager. Colegii sai o descriu ca „nepoliticoasa”, „abrupta” si „dispretuitoare” si spun ca atunci cand a fost audiata disciplinar a inceput sa tipe si sa gesticuleze intr-o „izbucnire agresiva de emotie”. La randul sau, Simina Muntean spune ca este victima unei conspiratii, personalitatea sa „schimbatoare si conflictuala” este legata in mod „inseparabil de rasa sa”, fiindu-i aplicata „stampila de scandalagioaica”. Tribunalul a respins acuzatiile de discriminare pe care Muntean le-a adus instructorilor.