Întors de la Maratonul Saharei cu un rezultat excepţional – Locul 12 dintre sute de concurenţi, din peste 20 de ţări, şi cu un timp record personal şi naţional, de 3`31``56, pe o distanta de 42km, Full Marathon, la 39,5 grade – Iulian Rotariu ne-a împărtăşit cu entuziasm, emoţie şi uşoară nostalgie cele mai frumoase trăiri din experienţa din deşert.
Performanţa lui Iulian Rotariu este incredibilă, el fiind la prima participare la o competiţie sportivă în afara ţării. Startul s-a dat la El Ayoun, iar la Finish, in orasul Smara, primul sosit a fost atletul austriac Rainer Predl.
"A fost concursul pe care mi l-am dorit toată viaţa: să alerg în deşert. Pentru asta m-am pregătit ani de zile, la asta am visat. Mi-am îndeplinit un vis", spune Iulian Rotariu.
Trei ceaiuri: viaţa, iubirea, moartea...
Competiţia a fost organizată în Tindouf (Algeria), Maratonul Saharei având şi un scop umanitar. Sportivii au fost cazaţi în deşert, într-o mică localitate de refugiaţi, într-o fostă zonă de conflict, fără curent electric, cu foarte puţină apă, o sărăcie cruntă şi aflată permanent sub control militar. De altfel, convoiul competiţional a fost precedat de un jeep care a mers tot timpul în faţa sportivilor, maşina fiind echipată cu mitralieră şi aparatură militară specială. Oamenii de acolo îşi doresc, mai mult decât orice, independenţa statală. Îşi spun Republica Saharawi şi îşi iubesc ţara, ca saharaweni.
"M-a impresionat foarte mult, de ziua nationala a Republicii Saharawi, când treceau maşini care stropeau drumul, iar copiii alergau în urmă cu mâinile căuş, pentru a bea apa pe care maşina o lăsa în urmă. Este o zonă foarte săracă, dar oamenii sunt minunaţi, calzi, primitori. În casele lor din chirpici, de o simplitate imensă, am băut – în fiecare familie! – cele trei ceaiuri pregătite de stăpânii casei: primul păhărel – amar ca viaţa, al doilea foarte dulce – ca iubirea, iar al treilea mai puţin dulce, adică blând – ca moartea. Aceasta este viaţa lor", îşi aminteşte cu nostalgie Iulian Rotariu, care nu ezită să mărturisească: "Aş fi rămas acolo, dar am familie aici, în România. Sunt oameni frumoşi, care trăiesc fericiţi, îi simţi fericiţi".Cumpărături la... supermarket!
Jumătate din suma de înscriere a concurenţilor a mers către familiile localnicilor, care de altfel au asigurat şi cazarea, în casele lor modeste şi mici. Organizatorii au distribuit alimente, pe care gazdele le-au pregătit cu mare drag pentru sportivi.
.jpg)
"Organizatorii ne-au sugerat să lăsăm la final, dacă putem, câte 50 de euro la familiile unde am stat (n.red., 1 euro este valoarea unui litru de lapte de cămilă). M-am sfătuit cu colegul cu care am stat la familia respectivă şi am decis să nu le oferim banii, ci să le cumpărăm un panou solar şi o baterie de stocare, mai ales că aveau mare nevoie de aşa ceva. Le-am cumpărat de la Carrefour (Iulian zâmbeşte şi ne îndeamnă să vedem în fotografii cum arată supermarketul în deşertul sarahawenilor!). S-au bucurat foarte mult, şi astfel am lăsat în urmă ceva folositor", povesteşte maratonistul."Rugăciune, respiraţie, scutur braţele şi o iau de la capăt!"
În urmă cu câteva luni, Iulian Rotariu ne mărturisea că visează la două competiţii: Maratonul Saharei şi Maratonul din Antarctica. Ambele erau aproape imposibil de realizat, pentru că partea financiară este mult prea apăsătoare pentru el. Pompier în viaţa de zi cu zi, tatăl unui copil care de la câteva luni are probleme cu inima, fiind necesare drumuri la Târgu Mureş şi nenumărate tratamente, analize, controale. Şi totuşi, în tot acest timp a alergat... Ştia că marea competiţie va veni. A alergat mii de ore, mii de kilometri, pe dealurile Botoşanilor, pe ger cumplit şi pe călduri toride.
Iulian Rotariu a ţinut cont de sfaturile antrenoarei lui, prof. Dana Vieru, de la Liceul Sportiv Botoşani, cea care i-a fost alături şi la competiţiile trecute.
"Pregătirea pentru maraton a contat foarte mult. Doamna profesoară mi-a dat sfaturi extraordinare. Aleargă frumos, îmi spunea mereu la antrenament, întinde braţele, respiră! Într-o cursă, fiecare are tabieturile lui. Unul se gândeşte la copii, altul la soţie... Eu mi-am făcut rugăciunea, apoi respir, scutur braţele şi... aleargă frumos! Şi de la început: rugăciune, respir, scutur braţele... M-a ajutat Dumnezeu şi am plecat împlinit la acest maraton, şi ca pregătire, şi în familie, şi la serviciu", spune Iulian Rotariu.
Îndoieli, temeri, frici au existat. Mai ales că alţi competitori au beneficiat de pregătiri speciale, în săli echipate corespunzător, cu alimentaţie dozată, de calitate, cu echipament performant. Şi sfatul potrivit i-a venit tot de la profesoara "de alergare": "Iulian, este adevărat că un sportiv este bine pregătit la aparate, în sală. Dar acel sportiv ce va face când va obosi? În schimb, tu, când o să poţi o să fugi, când o să oboseşti o să fugi, când n-o să mai poţi tot o să fugi!".
De altfel, pe când visa la martonul din deşert, i s-a spus: "Ce să cauţi tu acolo? Nu ai destulă experienţă să mergi în Sahara!". Şi aşa era. Îi lipsea experienţa, îi lipseau competiţiile mari... Dar nu s-a lăsat descurajat: "Nu am experienţă, dar nu am nici timp să adun experienţa necesară pentru a alerga în Sahara, aşa că voi merge acum, mă simt în stare".
Şi a alergat în Sahara. A ajuns la finalul cursei de 42 de kilometri cu steagul României pe umeri. Şi este nerăbdător să o ia de la capăt!
"Pentru mine, Iulian este un exemplu de om şi de sportiv!"
Cea care a fost alături de Iulian Rotariu, Dana Vieru, profesor de atletism la Liceul cu Program Sportiv Botoşani, recunoaşte că rezultatul obţinut de maratonistul nostru este o performanţă, având în vedere nu doar vârsta, dar şi condiţiile vitrege de alergare: temperatura, spaţiul, cu porţiunile de nisip şi dunele înalte.
"Este meritul lui! A muncit mult, s-a pregătit. Când am aflat că vrea să participe am fost bucuroasă, uimită, ştiind şi natura serviciului lui, care îl solicită foarte mult. Dar am înţeles că este un colectiv excepţional de oameni (nota red., la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani), care îl ajută şi este de apreciat acest lucru", spune prof. Dana Vieru.
Dana Vieru l-a încurajat de la început, admiţând că singura problemă este doar cea de ordin financiar. "I-am spus că e capabil să facă faţă la efort. Avea nevoie doar de susţinere financiară. Este capabil, are o viaţă echilibrată. Este model şi de om, şi de sportiv. Rezultatul e foarte bun. Am văzut în direct competiţia şi am fost foarte bucuroasă. M-am aşteptat să fie în faţă, dar nu chiar la locul 12, a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine", mărturiseşte vizibil emoţionată Dana Vieru.
Antrenoarea lui Iulian Rotariu este mulţumită pentru că botoşăneanul a alergat alături de sportivi experimentaţi, care ştiau cum se aleargă, care aveau acces la materiale corespunzătoare, erau bine susţinuţi.
"El a fost un începător. Pentru viitorul maraton în Sahara, are nevoie măcar de câteva săptămâni în deşert, înainte de concurs, pentru aclimatizare. Dacă cineva vrea să îl ajute, în afară de pregătirea lui, pe care o face foarte bine, are nevoie de 3 săptămâni pentru climatizare, echipamentul respectiv, alimentaţie pentru pregătire şi refacere. El se pregăteşte continuu prin faptul că participă şi la alte competiţii nationale. Competiţia e cel mai bun antrenament. Dacă va merge din nou, sigur va urca şi mai sus în clasamentul Maratonului din Sahara", spune încrezătoare prof. Dana Vieru.
Îl dă exemplu pe Iulian Rotariu de câte ori are ocazia. Da, în alte ţări, modelul acesta ar fi bine gestionat pentru tineri şi nu numai. Pentru a sensibiliza statul, dar şi societatea în legătură cu sportul.
"Ne putem lăuda că judeţul nostru are talente, din păcate, nu putem să îi susţinem. Lipseşte educaţia. Sportul face parte din educaţie. Dacă părintele ar şti ce face sportul pentru un copil, sigur ar privi altfel. Acum copiii iau scutiri mai mult decât se implică. Iar cei fără posibilităţi pierd lupta. Sunt multe cazuri de talente care s-au pierdut pentru că nu au avut susţinere. Bursa se acordă de la un nivel în sus, când deja sportivul câştigă medalii. Dar copilul e ca pământul, trebuie să îl hrăneşti ca să dea recoltă bună. Doar pentru că e negru nu înseamnă că va face rod singur", spune prof. Dana Vieru, a cărei fiică, o foarte apreciată sportivă şi profesor la acelaşi liceu, visează să ajungă la olimpiadă, la maraton.
Pentru Iulian Rotariu are numai cuvinte frumoase: "După competiţie l-am felicitat. Maratonul Saharei înseamnă experienţă, una foarte importantă. Să o ţină tot aşa, că e foarte bine. Eu vorbesc mereu cu sportivii mei despre el şi îl dau exemplu. Pentru Iulian Rotariu, sportul este un mod de viaţă".
Iulian Rotariu a început să alerge din anul 2009, participând la mai multe concursuri, reușind performanțe notabile, mai ales in ultima perioada, si amintim aici locul I la open-general de la amaratonul "Pe aici nu se trece", la Mărășești, din 2013, sau la Maratonul Zăpezii, tot in 2013, situat pe locul I la categoria de varsta 30-40 de ani, în creștere constanta, fiind susținut de colegi, familie și instituția în care lucrează.
Pentru a participa la acest eveniment, a fost susținut de ASPR (Asociatia Sportiva a Pompierilor din Romania) și ISU Botosani, care i-au asigurat cheltuielile logistice de deplasare, precum si de Clubul Rotary Botoșani, care a suportat taxa de participare la maraton cât și echipamentul sportiv complet necesar alergătorului.
O poveste de final!
Momentul emoţionant din cursa TAROM, la întoarcerea în ţară, a fost o recompensă extraordinară pentru Iulian Rotariu şi pentru colegul său de maraton din România, cel care s-a clasat pe locul 17 în cursa din Sahara.
"Colegul meu avea pe bagaj eticheta cu Sahara Maraton. La Madrid, când am urcat în avion să venim în țară, a venit la noi una dintre stewardese şi ne-a întrebat: Dumneavoastră aţi reprezentat România la Maratonul Saharei? Ne-am privit uimiţi şi am confirmat. Vă invităm să călătoriţi la Clasa Business", povesteşte încă uimit Iulian. Îşi aminteşte că cealaltă stewardesă a tras-o un pic deoparte şi i-a şoptit încurcată colegei ei: Unde o să îi aşezăm? Răspunsul a fost scurt: "Nu ştiu, dar ne vom descurca. Te rog să îi conduci la Clasa Business".
Un gest mic, al unui om simplu pentru nişte oameni la fel de simpli, dar de aceeaşi valoare umană. Nu ştiu câţi diplomaţi, politicieni sau oameni de afaceri ar proceda la fel, nu ştim câte diplome sau titluri ar putea primi aceşti oameni, dar frumuseţea gestului stewardesei ne dă încredere că poporul român a rămas acasă. Şi aici, acasă, trebuie să ne recunoaştem valorile, să le sprijinim şi, din când în când și dacă ne stă în putere, să le oferim un loc la Clasa Business.
(Florentina Toniţă)
