Leagănele ÅŸi pătuÅ£urile noastre erau pictate în culori aprinse ÅŸi mai toată vopseaua era pe bază de plumb. Pe nicio jucărie nu scria cărei vârste îi e dedicată, nici că are piese care pot fi înghiÅ£ite. Niciun aparat electric nu venea însoÅ£it de precizarea că nu e bine să-l bagi în apă...
Leagănele din parcuri erau din tablă, deseori ruginită ÅŸi contorsionată pe la colÅ£uri ÅŸi îmbinări, iar locurile de joacă erau, toate, fierătanii reci ÅŸi contondente.
Mâncarea n-avea e-uri, e drept, dar, după 1980 cel puÅ£in, era din resturi, subproduse ÅŸi înlocuitori. Am mâncat parizer din plastic, gheare de pui, am băut ovăz pe post de cafea.
Circulam cu maÅŸini care nu aveau centuri de siguranţă, nici airbag-uri, nici ABS. Călătoria în remorca unui camion era un adevărat premiu, mergeam pe scara autobzelor (eu am ÅŸi căzut, din mers), ba uneori ÅŸi pe a trenurilor.
Nu existau capace de siguranţă la cutiile de medicamente şi la prize, nici opritori, amortizoare sau protecţii la dulapuri sau uşi.
Nu purta nimeni cască pe bicicletă. Nu existau cotiere şi genunchiere pentru cei care aveau patine cu rotile.
În excursii, în tabere, la Å£ară, la joacă, la "muncă patriotică" mâncam în condiÅ£ii de igienă îngrozitoare. Nu-mi amintesc de vreun prieten care să se fi îmbolnăvit din cauza asta.
Se construiau în draci cărucioare din fier vechi, cu
roÅ£idin rulmenÅ£i, ÅŸi copiii îÅŸi dădeau drumul pe străzile înclinate, fără altă frână decât călcâiele. Jucam fotbal sau volei pe străzi, strigând
MaÅŸina!din două în două minute. PuÅ£inele pante din BucureÅŸti care puteau fi folosite ca derdeluÅŸuri se terminau pe carosabil.
IeÅŸeam la joacă având singura condiÅ£ie să ne întoarcem înainte de a se lăsa întunericul. N-o respectam întotdeauna, mai ales după ce am devenit adolescenÅ£i ÅŸi am început să batem străzile până târziu. Nu existau telefoane mobile, aÅŸa că nimeni nu putea ÅŸti unde suntem, ore de-a rândul. Când plecam din localitate (la Å£ară, la mare), părinÅ£ii nu ÅŸtiau nimic despre noi cu zilele. Foarte mulÅ£i circulau cu trenul, singuri, de pe la 8-9 ani.
Ne răneam, ne rupeam mâinile ÅŸi picioarele (eu am avut 5 fracturi), ne spărgeam capul sau măcar un dinte (eu), dar niciodată nu căutam un vinovat. Era numai vina noastră. Habar n-avea nimeni când ÅŸi cât eram noi cocoÅ£aÅ£i prin duzi ÅŸi alÅ£i pomi, săream garduri, ne suiam pe suprafaÅ£a clădirilor vechi.
Mâncam dulciuri la greu ("DaÅ£i copiilor dulciuri!", glăsuia o reclamă deasupra blocului "Unic") ÅŸi beam sucuri cu zahăr, dar nu ne-ngrăşam, pentru că tot timpul eram afară, la joacă.
Mâncam ÅŸi beam unii după alÅ£ii, sănătoÅŸi sau bolnavi. N-a murit nimeni.
Cine avea bicicletă, era toată ziua călare pe ea, printre maşini. N-a murit nimeni.
Când voiai să vorbeÅŸti cu un prieten, te duceai la el, punct. Fără niciun mesaj anterior.
Pe stradă, aveam tot felul de jocuri (Ţările, V-aţi ascunselea, 1-2-3 la perete) şi rareori se supăra cineva dacă pierdea.
Habar n-aveam cât câÅŸtigă părinÅ£ii prietenilor, nu tuturor le ÅŸtiam profesia ÅŸi aproape niciunuia funcÅ£ia. Dacă un prieten avea o stare materială mai bună, asta nu se vedea nicicum "pe el". De altfel, nu aveam niciun interes pentru haine sau cosmetice (nu, nici fetele!). Blugi, ie – cine avea, că erau la modă, ca ÅŸi traista ciobănească pe umăr. Dacă nu, orice.
Nu toÅ£i eram elevi strălucitori ÅŸi, când unul rămânea repetent, pur ÅŸi simplu repeta anul. Nimeni nu cădea pe spate, nimeni nu mergea la psiholog, nici la logoped, nimeni nu avea dislexie, nici probleme de atenÅ£ie, nici hiperactivitate. Am avut un coleg provenit din familie de infractori, care a ajuns la Åžcoala de corecÅ£ie. S-a întors de acolo, a urmat liceul la seral, o ÅŸcoală populară de arte, fără ajutorul nimănui, a ajuns un om normal.
Aveam libertate, eşecuri, bucurii, responsabilităţi şi ştiam să ne descurcăm cu toate. De pe la 12 ani, eu făceam cam toate cumpărăturile alimentare ale familiei, iar la 15 o ajutam pe mama la curăţenie.
Am fumat prima Å£igară la 12 ani, iar la 14 beam vodcă ÅŸi fumam la fiecare ceai (cel puÅ£in 2 pe săptămână în vacanţă, cam unul pe lună în timpul ÅŸcolii). N-am devenit niciodată fumător, nici băutor.
Am avut un prieten care susÅ£inea că face sex la 14 ani. Restul am început la 17, 19 sau chiar 21 de ani. Am avut mai toÅ£i deziluzii în iubire, dar fără mari frustrări, căderi psihice, traume, psiholog.
Nimeni nu lua meditaÅ£ii la nimic, în afară de limbi străine (unii), până în ajunul facultăţii – ÅŸi numai pentru unele (Medicină, Arhitectură, Conservator, IATC). La ÅŸcoală ne duceam relaxaÅ£i, chiar cu plăcere, învăţam cât învăţam, unii mai bine, alÅ£ii mai modest, dar nimeni nu era obsedat de concurenţă, clasamente, comparaÅ£ii – nici măcar părinÅ£ii (cu puÅ£ine excepÅ£ii). Când am dat eu la facultate, în seara de dinaintea scrisului la Algebră-Analiză am citit "Delirul" (împrumutat doar pentru câteva zile; după mine, noaptea, l-a citit tata), iar la ora la care eu dădeam proba orală, ai mei erau la o nuntă.
De-aceea mă-ntreb: cum de am supraveţuit!? Şi ţineţi cont că n-am pomenit nimic de sistemul social-politic!
Tudor Calin Zarojanu, zf.ro
(după o idee primită pe mail)
