O botoşăneancă a încercat să mituiască angajaţii de la Permise!
Stiri Botosani Tuesday, 8 November 2016 ActualitateAsta a păţit o tânără de 26 de ani din Pomârla, care, după ce a terminat cursurile teoretice şi practice ale şcolii de şoferi, ar fi trebuit să se înscrie la examen. Cum numărul examinatorilor este redus, programarea ar fi fost peste câteva săptămâni, or tânăra ar fi avut nevoie de permis mult mai repede.
Ca atare, aceasta a încercat, marți, să cumpere "bunăvoinţa" unei angajate a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări cu 200 de euro strecuraţi în dosarul de înscriere. Angajata, însă, a sesizat conducerea Serviciului care, la rândul său, a sesizat Direcţia Judeţeană Anticorupţie.
În faţa poliţiştilor, tânăra a recunoscut tot, fiind acum cercetată în stare de libertate.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie
Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...
”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”
Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...
Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"
Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.86 secunde